Harry Styles a trecut prin momente înfricoșătoare chiar în seara de 14 februarie, de Valentine's Day.
Harry Styles a fost amenințat cu cuțitul și jefuit pe străzile din Londra, chiar în seara de 14 februarie, de Valentine’s Day.
Cântărețul în vârstă de 26 de ani a fost amenințat în seara de 14 februarie în timp ce se afla în cartierul londonez Hampstead, însă nu a fost rănit, susțin mai multe publicații britanice. Poliția locală a confirmat incidentul, fără a da însă numele artistului.
Potrivit declarațiilor oficiale, infractorul a solicitat bani, pe care cântărețul i-a dat fără a se opune, tocmai pentru a nu fi rănit.
„A existat un incident în care un bărbat în vârstă de 20 și ceva de ani a fost abordat de un alt bărbat, care l-a amenințat cu cuțitul”, a declarat reprezentantul oficial al poliției din Londra. „Din fericire, victima nu a făst rănită, însă bani au fost luați de la el”. Tot reprezentantul poliției a precizat că „nu au fost făcute încă arestări în acest caz”.
A doua zi după ce a fost jefuit, Harry Styles a mai primit o veste proastă. Fosta lui iubită, Caroline Flack, prezentatoarea emisiunii Love Island, a fost găsită decedată, după ce s-a sinucis la vârsta de 40 de ani.
Prezent aseară la decernarea BRIT Awards 2020, Styles a purtat la rever o fundă neagră, despre care cei aflați la eveniment au presupus că ar reprezenta un omagiu adus lui Caroline Flack.
Foto: Profimedia