Gwyneth Paltrow a câștigat controversatul proces privind accidentul de schi și a primit 1 dolar drept despăgubiri. Juriul a hotărât că ea nu este vinovată de coliziunea din 2016 cu medicul pensionar Terry Sanderson.
Gwyneth Paltrow a câștigat procesul privind accidentul de schi
Gwyneth Paltrow a fost văzută zâmbind după ce a aflat vestea, în timp ce Sanderson, în vârstă de 76 de ani, a făcut un gest prin care a clătinat din cap în semn de înfrângere. Câștigătoarea premiului Oscar se afla la Deer Valley Resort din Park City, Utah, împreună cu soțul ei, Brad Falchuk, cei doi copii ai acestuia și proprii ei copii, fiica Apple, și fiul Moses, când a avut loc incidentul.
Trei ani mai târziu, Sanderson a acuzat-o pe Paltrow că l-a lăsat cu un traumatism cranian, coaste rupte și pierderea plăcerii de a trăi și a susținut că ea pur și simplu „s-a ridicat, s-a întors și a plecat cu schiurile', toate acuzații fiind negate de către vedetă. Sanderson a cerut inițial peste 3 milioane de dolari în daune, deși avocații săi au redus ulterior această sumă la 300.000 de dolari.
Paltrow a contraatacat pentru o despăgubire „simbolică' de 1 dolar, precum și pentru onorariile avocaților săi, susținând că Sanderson a fost cel care a provocat de fapt coliziunea. Pe tot parcursul procesului, fondatoarea Goop a ținut prima pagină a ziarelor pentru declarațiile sale bizare. Paltrow a fost în același timp lăudată și criticată pentru explicația pe care a dat-o despre cât a costat-o accidentul.
„Ei bine, am pierdut o jumătate de zi de schi', a spus ea în timpul primei zile a mărturiei sale, pe 24 martie.
Când a fost întrebată dacă procesul ei reconvențional pentru suma simbolică de 1 dolar a fost inspirat de Taylor Swift, care l-a reconvenit pe DJ-ul de radio David Mueller pentru aceeași sumă în 2017, Paltrow a oferit un răspuns neașteptat.
„Nu aș spune că suntem bune prietene. Suntem prietene. Mi-am mai dus copiii la unul dintre concertele ei, dar nu vorbim foarte des', a spus ea.
Ce i-a șoptit modelul lui Sanderson
După ce actrița a fost găsită nevinovată într-un proces intentat împotriva ei de către Terry Sanderson în urma unui accident de schi, ea a putut fi văzută șoptind ceva către el în imaginile în care iese din sala de judecată din Park City, Utah.
„Îți doresc toate cele bune', a povestit Sanderson, în vârstă de 76 de ani, că i-a spus modelul în timp ce vorbea cu reporterii afară, potrivit Associated Press, precizând că el a răspuns: „Mulțumesc, dragă.' El a declarat pentru Extra că vorbele lui Paltrow au fost „foarte amabile', deși când a fost întrebat dacă este de părere că actrița minte, Sanderson a spus: „Cred că ea crede că are adevărul, dar știu foarte bine că am spus că nu voi prezenta niciun fel de minciuni'.
Paltrow a împărtășit anterior o declarație pe Instagram Story după ce juriul l-a găsit pe Sanderson „100%' vinovat de coliziune după trei ore de deliberare, acordându-i suma de 1 dolar și taxele legale solicitate.
Citește și:
Gina Pistol, mesaj în lacrimi după ce a arătat din greșeală prima imagine cu chipul micuței Josephine
Foto: Arhiva ELLE