Globurile de Aur 2022: singura vedetă care a participat la ceremonie

Globurile de Aur 2022 s-au decernat fără petrecerea tradițională anul acesta, dar o vedetă a făcut excepție de la regulă și a fost prezentă la eveniment. Cine a fost aceasta? Și care au fost marii câștigători ai serii?

Globurile de Aur 2022 au fost cu totul stranii. Asociația Presei Străine de Hollywood, care acordă premiile, a anunțat că ceremonia obișnuită nu va mai avea loc anul acesta, datorită numărului crescând de cazuri de infectare cu varianta Omicron în SUA, în vreme ce o mulțime de vedete declaraseră încă din primăvara trecută că vor boicota ceremonia din cauza lipsei diversității din rândurile celor care acordă prestigioasele premii. Mai mult, HFPA a fost condamnată în curtea opiniei publice și pentru păcatul săvârșit de unii dintre membrii asociației, care au participat la filmările serialului Emily in Paris, lucru care le-ar fi influențat voturile.


Cu toate astea, o celebritate s-a încumetat să se asocieze cu Globurile de Aur 2022, iar aceasta a fost Jamie Lee Curtis, care în trecut a fost nominalizată de 7 ori la premii și și-a adjudecat două dintre ele. Actrița a transmis un mesaj legat de eforturile filantropice ale asociației. „Sunt mândră să fiu asociată cu ei în această privință', a declarat aceasta într-un video, vorbind despre milioanele de dolari dedicate de HFPA carității.

Chiar și fără ceremonie televizată și fără celebrul său covor roșu, Globurile de Aur 2022 au mers înainte, iar mai jos îți spunem care au fost marii câștigători ai serii. Astfel, Hacks a fost desemnat drept cel mai bun serial la categoria Musical or Comedy, în vreme ce cel mai bun film în aceeași categorie a fost West Side Story. Cel mai bun actor într-un serial de dramă este Jeremy Strong, pentru rolul din Succession, iar cea mai bună actriță, Michaela Jae Rodriguez, din Pose.


Trofeul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar în film a fost câștigat de Ariana DeBose, pentru West Side Story, în vreme ce formidabila Kate Winslet a câștigat pentru rolul din miniseria Mare of Easttown. Premiul similar pentru rol masculin a mers către Michael Keaton pentru Dopesick. Andrew Garfield, cu rolul din Tick, Tick… Boom!, a primit trofeul pentru rol masculin principal într-un musical sau o comedie, iar cea mai bună actriță este Rachel Zegler, în West Side Story.

Globurile de Aur 2022 au mai mers către Succession, cel mai bun serial de dramă, către Nicole Kidman, pentru rolul principal din filmul Being the Ricardos, către Kenneth Brannagh pentru scenariul filmului Belfast și către Will Smith pentru rolul principal din drama King Richard. Marele câștigător a fost filmul The Power of the Dog, care și-a adjudecat premiul pentru cel mai bun film/dramă, pentru cea mai bună regie, pentru Jane Campion, dar și pentru rol secundar, pentru Kodi Smit-McPhee.


Citește și:
Stilul lui Kate Middleton – ținutele cu care Ducesa de Cambridge a impresionat o lume întreagă

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people