Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au sărbătorit recent 10 ani de căsătorie.
Giulia Anghelescu și Vlad Huidu se cunosc de peste 17 ani, iar recent au împlinit 10 ani de căsnicie. Cei doi formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz, au doi copii superbi și nu se sfiesc să arate lumii cât de mult se iubesc. Cu toate că de-a lungul timpului au trecut și peste încercări grele, artista și partenerul ei au rămas uniți.
Giulia Anghelescu a oferit recent un interviu în care a vorbit deschis despre viața de familie după 10 ani de căsătorie. Întrebată ce părere are despre aspectul financiar dintr-o relație, artista a declarat că este de părere că banii familiei ar trebui să fie la comun.
„Banii familiei, la comun. E important să existe un echilibru și să învățăm ce să facem cu banii atunci când îi avem, ca să nu ne trezim în momentul în care nu îi mai avem.”, a spus Giulia Anghelescu, citată de Spynews.
Cu toate acestea, Giulia Anghelescu a declarat că nu poate rezista ispitei de a investi în produse de frumusețe, în special când este vorba despre cele de machiaj.
„Nu e cazul să investim sume fabuloase în partea asta de beauty, în schimb sunt extrem de pasionată de make up și atunci da, nu rezist sub nicio formă și atunci când e ceva legat de make up sunt liniștită, mă duc înainte.”, a spus vedeta pentru sursa citată.
Potrivit declarațiilor sale, Giulia Anghelescu și Vlad Huidu s-au cunoscut în perioada când el era cameraman la un post de televiziune. Cei doi s-au întâlnit pe holuri și deși s-au plăcut din priviri, nu s-au gândit niciodată unde vor ajunge împreună. Totuși, se pare că artista a fost cea care a făcut primul pas și l-a invitat pe acesta la ziua ei de naștere.
„Pe vremea aceea lucram la un post de televiziune. Filmam și ne-am întâlnit pe holuri. Era într-o fustiță roșie, scottish. Îmi plăcea ca apariție, dar nu m-am gândit niciodată că o să ajungem în situația asta. Ne-am întâlnit de câteva ori. M-a invitat la ziua ei”, a povestit Vlad Huidu la Teo Show.
Cu toate acestea, Giulia Anghelescu nu s-a arătat interesată de o relație cu Vlad Huidu la început. Vedeta l-a ținut ceva timp într-o zonă de prietenie până când să se îndrăgostească de el. Artista a precizat că inițial îl vedea ca pe un prieten, deși partenerul ei a dat semne de mai multe ori că și-ar dori ceva mai mult.
„Era doar o prietenie la început. S-a transformat la un moment dat în ceea ce este astăzi. El mai dădea semne, dar nu voiam să le văd”, a declarat Giulia Anghelescu la Kanal D.
Foto: Instagram