Gina Pistol a trecut printr-o schimbare de look, iar rezultatul este într-adevăr spectaculos. Vedeta și-a ținut la curent fanii cu pașii prin care a trecut până a ajuns la noul look, iar aceștia au fost impresionați.
Într-o serie de Instastories, Gina Pistol a documentat pas cu pas transformarea ei. Vedeta a preferat să se tundă scurt, iar la final le-a arătat rezultatul împreună cu Florin Noje, hair stylist-ul care s-a ocupat de look-ul ei.
După o colaborare de 7 ani cu postul TV Antena 1, timp în care a fost prezentatoarea emisiunilor de succes „Chefi la cuțite' și „Asia Express’, Gina Pistol a anunțat acum câteva luni că a sosit momentul unei pauze în activitatea profesională, pentru a-și putea dedica mai mult timp familiei, în special creșterii fiicei sale, Josephine.
„Am tot scris și rescris. O să încerc să nu plâng. Deci: Simpaticilor, după cum bine știți, acuși se fac doi ani de când am devenit mamă și am început o nouă viață. În acești doi ani în care mi-am continuat și activitatea ca prezentator la Chefi la cuțite, mi-am dat seama că îmi doresc să-mi dedic mai mult timp mie, familiei și în special fiicei mele. Ca și pentru voi, și pentru mine acești ani au fost foarte complicați. Nimic nu a fost așa cum știam noi. Anul acesta am decis să-mi închei povestea cu emisiunea Chefi la cuțite și cu o echipă de oameni minunați, de la care am învățat foarte multe lucruri despre magia numită televiziune. Vreau să mulțumesc întregii echipe de prieteni pentru 11 sezoane minunate de Chefi la cuțite și 3 de Asia Express. Le mulțumesc celor TREI MAGNIFICI care mi-au devenit prieteni și vouă, pentru că ați fost alături de mine în această aventură minunată a vieții mele. Vreau să-i mai mulțumesc în mod special Monei, pentru încrederea pe care a avut-o în mine, pentru toată răbdarea și pentru toate lecțiile pe care mi le-a dat cu cea mai mare delicatețe din lume', se arată în comunicatul oficial transmis de Antena 1.
Gina Pistol a explicat care este motivul pentru care a hotărât să se retragă din televiziune. Vedeta resimțea oboseala, așa că această pauză a venit la momentul potrivit. Deși nu mai apare pe micile ecrane, ea are numeroase contracte de imagine cu diverse produse și servicii.
„Acum chiar am simțit nevoia de o pauză. Nu mai făceam față. Corpul îmi arăta că nu mai poate. Momentan, pur și simplu mă bucur de această pauză. Cu copil mic însă, nici nu simți că te odihnești. Doi ani nu dormea noaptea. Suficient încât să mă dea peste cap. Oricum, nici acasă nu stau. N-am momente în care să mă odihnesc', a spus Gina Pistol pentru pentru cancan.ro.
Într-un interviu acordat recent, Gina Pistol a spus că nu se simte pregătită să revină în lumea televiziunii, însă are speranța că în viitor se va mobiliza și va reveni în atenția publicului pe micile ecrane. Vedeta recunoaște că îi este dor de această lume, dar se află într-o perioadă în care simte că are nevoie de mai mult timp pentru ea însăși decât televiziunea are nevoie de ea.
„Și mie îmi lipsește televiziunea. Sunt într-o perioadă în care eu am nevoie de mine mai mult decât are televiziunea de mine. Am nevoie de puțin timp să mă refac și pe urmă să mă prezint în fața oamenilor cu aceeași energie cu care i-am obișnuit. A fost o perioadă puțin mai grea pentru mine și încerc să mă reîntregesc, să mă adun', a spus Gina Pistol, la Antena Stars, conform spynews.ro.
Citește și:
Ce a dezvăluit Ramona Olaru despre Dani Oțil și Răzvan Simion, colegii ei din emisiunea matinală de la Antena 1
Foto: Arhiva ELLE