Gina Pistol sau Irina Fodor? Cine va fi prezentatoarea noului sezon al emisiunii Asia Express de la Antena 1?
Gina Pistol sau Irina Fodor? Care dintre cele două prezentatoare va avea onoarea de a prezenta noul sezon al emisiunii-concurs de la Antena 1, care a făcut furori și a adunat milioane de telespectatori în România? Ei bine, pentru că noul sezon este așteptat cu mult interes, fanii sunt curioși să afle nu doar participanții, dar și care va fi prezentatoarea, după ce Gina Pistol a luat o pauză de un an, după nașterea fiicei sale, Josephine Ana Maria.
În perioada în care Pistol și-a dedicat timpul vieții de familie, Irina Fodor a fost cea care a înlocuit-o, cu succes, în rolul de prezentatoare. De ceva timp, Pistol a reapărut în lumina reflectoarelor, dar nu a făcut încă declarații ferme cu privire la vreun angajament pe termen lung, așa cum ar trebui să fie Asia Express. Chiar dacă fanii s-au împărțit între Gina Pistol sau Irina Fodor, cea din urmă a explicat că nu există o concurență între ea și partenera de viață a lui Smiley, ba chiar a declarat că se cunosc de multă vreme, au o relație bună, și că rolul ei a fost să ducă mai departe proiectul Asia Express.
Irina Fodor a vorbit, pentru publicația OK Magazine, despre cum a ajuns să prezinte Asia Express atunci când Pistol a fost nevoită să ia o pauză. „Niciodată, că nu e ca şi cum cineva i-a suflat scaunul altcuiva. A fost o situaţie în care ea avea o altă prioritate şi era nevoie să fie acasă lângă cea mică. Şi atunci, că eram eu sau altcineva, cineva trebuia să ducă proiectul mai departe. S-a întâmplat să fiu eu. Dar îmi pare rău că oamenii nu ştiu asta: noi chiar avem o relaţie bună de foarte mult timp. Şi orice s-ar spune în presă şi social media n-are nicio legătură cu relaţia noastră reală, de fapt”.
Însă vedeta nu a dezvăluit planurile pentru noul sezon Asia Express. Întrebată dacă e vorba de o alegere între Gina Pistol și Irina Fodor, aceasta din urmă a declarat că amândouă vor să păstreze misterul asupra deciziei finale.
„Păstrăm misterul. E un secret pe care îl ştim doar eu şi Gina. E în firea lucrurilor cumva ca oamenii să facă comparaţii. Dar un lucru care nu se vede şi oamenii nu au de unde să ştie: eu şi Gina ne cunoaştem de foarte mult timp şi mereu am avut o chimie. Ne-am tot văzut de-a lungul timpului, în vreo 14 ani… Şi, invariabil, cumva noi două eram la poveşti una cu alta.”
Foto: arhiva ELLE