Gina Pistol, nemulțumită de noul ei look. Cum arată acum vedeta: „Nu îmi place”

Gina Pistol a împărtășit din impresiile ei despre schimbarea de look la care a apelat recent.

Gina Pistol se află în prezent în Los Angeles alături de soțul ei, Smiley, și de fiica lor, Josephine. Cei doi deja au explorat câteva dintre locurile în care urmează să își petreacă timpul în perioada următoare, dar și studioul în care va lucra artistul. 


Gina Pistol și-a dorit să își facă o schimbată în Los Angeles, însă, în schimb, a rămas dezamăgită de rezultatul final. Fosta prezentatoare le-a împărtășit fanilor look-ul ei și le-a mărturisit acesta că nu este deloc impresionată de ceea ce a ieșit. Vedeta are părul mult mai scurt și așteaptă cu nerăbdare momentul în care se va întoarce în România și va merge la un alt hairstylist în care are completă încredere. 

„Sincer să fiu, nu mă dă pe spate, dar poate că este și culoarea care nu îmi place în momentul de față. Aștept să mă duc acasă ca să mă duc la Grațian să mă vopsească. Nu este rău, dar nici minunat, e ok. Bine… la câți bani am dat trebuia să plâng de fericire. Tipul care m-a tuns pe mine nu este chiar cel mai tare tip din LA, că nu sunt eu atât de bogată să mă tund la cel mai tare… Este acolo în top, cred că top 10. Ce pot să zic… Între noi fie vorba, băi, nene, noi avem oameni super talentați acasă. Adică sunt super buni pe tuns, pe vopsit, pe coafat. Chiar avem oameni talentați. Păi mă tundea acasă de stătea pisica în coadă. Merge și asta. Ce să mai zic? Se putea mai bine. Mult mai bine!', a spus Gina Pistol.


Smiley a publicat pe contul lui de Instagram un scurt video prin care le arată drumul lor spre Los Angeles, dar și casa închiriată pentru șederea lor. 

„Am plecat iar la plimbare, de data asta în Los Angeles. Zbor lung, aterizare perfectă, am mers direct la căsuța pe care am închiriat-o. Frumoasă, cochetă, fix ce ne trebuie. A urmat un somn lung și binemeritat. A doua zi am mers să vedem studioul în care vom lucra și vă spun cu mâna pe inimă că arată și sună fantastic. Noua noastră casă în L.A. După asta, Gina m-a scos la cumpărături că nu aveam de niciunele. Primele zile aici chiar au fost frumoase: soare, cald, 24 de grade, așa că am profitat din plin. Venice Beach e neschimbată, superbă, colorată, plină de viață, iar fiica a intrat imediat în spiritul locului, adică dans, voie bună și libertatea de a fi și de a te exprima liber… Hai că eu cred că va fi o serie mișto, stați pe aproape că va urma', a povestit Smiley pe Instagram.

Recent, Gina Pistol a făcut confesiuni despre intervențiile estetice și cum se raportează acum la ele. În cadrul podcast-ului moderat de Damian Drăghici, vedeta a recunoscut că a apelat la tipul acesta de intervenții, însă, a mărturisit că pe unele le consideră greșeli. 

„Tot neîncredere e și acolo. Știu, că am fost pe acolo și încă plătesc scump pentru greșelile pe care le-am făcut, că eu, din păcate, n-am nimerit cea mai bună zi a doctorului. E riscant când ai un partener lângă tine care nu te susține pentru că am fost și în relațiile alea care… Cumva să nu te piardă, să te domine, te face să te simți mai puțin mișto, mai puțin frumoasă și începi să te ofilești. (…) Eu și când eram mai mică, și săracă, și îmbrăcată sărăcăcios, aveam încredere. Știam că sunt un om mișto, că aveam simțul umorului. Nu m-am bazat niciodată pe senzualitate. Nu, pe mine mă plăceau femeile, în primul rând, că eram super mișto și apoi mă plăceau și bărbații, că „bă, ce mișto e gagica asta! Ai ce să vorbești cu ea, e simpatică, e și frumușică.' Eu cred că m-am bazat pe simțul umorului', a mai spus Gina Pistol în podcast-ul realizat de Damian Drăghici. 


Citește și:
Premiile GRAMMY 2024 – toate imaginile pe care chiar merită să le vezi (II)

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people