Gina Pistol a răspuns curiozității fanilor în ceea ce privește al doilea copil. Ce a dezvăluit prezentatoarea?
Gina Pistol și partenerul ei, Smiley, au devenit părinți pentru prima dată în luna martie a acestui an. Prezentatoarea TV și artistul de bucură atunci de fiecare clipă pe care o trăiesc alături de fiica lor, Josephine.
Fanii celor doi se întreabă dacă își doresc să își mărească familia. În cadrul emisiunii „8, 8 și ceva, FIX, cu Smiley” de pe YouTube moderate de către artist, Gina Pistol a răspuns unei întrebări venite din partea unui urmăritor cu privire la al doilea copil.
„Când nu ai copil toată lumea te întreabă: „Când faci un copil?”, „Pe când un copil?”. După ce faci un copil, nici nu a prins bine… și al doilea copil când? Stai să-mi revin după primul copil. Lasă-mă puțin. Nu știu… al doilea copil când o vrea Bunuțul pentru că se știe foarte bine povestea noastră și cred că îi forțăm puțin mâna lui Dumnezeu cu al doilea copil. Să ne bucurăm de micuță”, a fost răspunsul Ginei Pistol.
De asemenea, Gina Pistol a povestit și despre cum a experimentat până acum rolul de mamă și despre fiica ei și a lui Smiley, Josephine. Prezentatoarea TV a vorbit și despre momentele mai puțin plăcute întâmpinate până acum, din punct de vedere emoțional, adăugând faptul că au existat și situații în care a plâns.
„Cum trăiește tatăl prima perioadă și cum trăiește femeia sunt două chestii foarte diferite. E mult mai ușor să fii tată. Eu credeam că sunt pregătită, dar treci printr-o furtună hormonală, care te lasă un pic răvășită, te uiți în oglindă și nu te mai recunoști. (…) Plângeam pe urmă, când nu mă vedeai tu. M-ai văzut plângând de foarte puține ori, dar eu plângeam de mult mai multe ori”, a povestit Gina Pistol în emisiunea „8, 8 și ceva, FIX, cu Smiley.”
Smiley și Gina Pistol au fost discreți până acum în ceea ce o privește pe Josephine. Cei doi continuă să protejeze intimitatea fiicei lor, căreia nu i-au arătat încă fața în imaginile pe care le postează deseori pe social media, acolo unde își țin la curent fanii cu diferite activități din viața personală și profesională. Gina Pistol a decis în urmă cu ceva timp să le răspundă celor care întreabă care este motivul pentru care ea și partenerul ei nu dezvăluie imagini cu chipul fiicei lor.
„Este alegerea noastră. Însă nici nu-i judec pe cei care o fac. Eu consider că nu are sens să expun copila la toată energia asta dubioasă de bântuie în mediul online. Cel puțin nu acum”, a spus vedeta pe contul ei de Instagram.
Foto: Arhiva ELLE