Gigi Hadid arată spectaculos după despărțire. Cum îi stă cu noua nuanță de blond

Gigi Hadid a fost fotografiată în public pentru prima dată de la vestea despărțirii de Zayn Malik.

Gigi Hadid arată spectaculos după despărțire. Cum îi stă cu noua nuanță de blond

Gigi Hadid a fost surprinsă în oraș pentru prima dată de la despărțirea de Zayn Malik.

Supermodelul de 26 de ani a fost fotografiată îndreptându-se spre apartamentul ei din New York, alături de sora ei mai mică, Bella.

Gigi purta o salopetă de un roșu intens, strânsă la mijloc cu un șiret elastic și, pe dedesubt, avea o helancă neagră. Vedeta purta bocanci și un fes negru, de sub care se revărsau, până la talie, buclele de un blond-pai.

Hadid s-a menținut departe de ochii publicului după ce presa a dezvăluit că Malik ar fi lovit-o pe mama ei, Yolanda, în timpul unei altercații în casa pe care familia Hadid o deține în Pennsylvania.

TMZ a scris că Yolanda Hadid se gândea serios să facă o reclamație la poliție. Se pare că incidentul ar fi dus și la separarea cuplului. „Singurul lucru pe care Gigi se concentrează în acest moment este pe ce este mai bine pentru Khai. Ea roagă să îi fie respectat dreptul la intimitate în această perioadă”, a declarat reprezentatul lui Gigi pentru publicația People.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Potrivit publicației People, în ciuda animozităților din cadrul familiei, Gigi Hadid și Zayn Malik și-ar dori să își crească fetița în vârstă de un an împreună. „Yolanda este foarte supărată pe Zayn, dar Gigi a spus clar că fiica ei are nevoie de tatăl său. Gigi va face orice e nevoie pentru a se asigura că o cresc împreună într-un mod civilizat”, a spus sursa.

„Gigi și Zayn o vor crește împreună pe Khai, dar Zayn va lupta din răsputeri împotriva oricărei afirmații care sugerează că ar fi agresiv sau că nu poate fi considerat o persoană de încredere în ceea ce privește creșterea ei”, a mai spus partenerul de afaceri al lui Zayn pentru The Mirror.

Malik a mai spus că „chestiunea privată” făcută publică de soacra lui a pus în pericol „spațiul sigur” în care el și Gigi plănuiesc să împartă custodia copilului lor.

Citește și:

Fiica lui Gigi Hadid a împlinit un an. Imagini adorabile cu micuța Khai

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video