Gigi Hadid a fost arestată. Care a fost motivul & prima reacție a supermodelului

Gigi Hadid a fost arestată în Insulele Cayman, unde se afla în vacanță. Care este motivul pentru care a fost reținută și cum a reacționat supermodelul?

Gigi Hadid a fost arestată. Care a fost motivul & prima reacție a supermodelului

Gigi Hadid a fost arestată, în vacanța sa în Insulele Cayman, raportează presa internațională. Supermodelul a călătorit într-acolo alături de un grup de prieteni, printre care și prietena sa apropiată, Leah Nicole McCarthy. Cele două au fost oprite la vama de pe aeroportul Owen Roberts International Airport atunci când ofițerii le-au scanat bagajele, pe data de 10 iulie, a arătat publicația locală Cayman Marl Road luni. Verificările au continuat, iar oficialii, se arată în presă, au descoperit în bagaje marijuana și „ustensile folosite pentru consumul de ganja”. Astfel, cele două prietene au fost reținute pentru import de marijuana și de ustensile folosite la consumul acesteia, arată documente oficiale obținute de publicația Page Six.

După ce Gigi Hadid a fost arestată, alături de prietena ei, cele două au fost transportate la un centru de detenție, pentru ca datele lor să fie înregistrate, și în cele din urmă cele două au fost eliberate pe cauțiune. Hadid și McCarthy au apărut în fața instanței pe 12 iulie și au pledat vinovate, astfel încât amândouă au fost nevoite să plătească câte o amendă în valoare de 1000 de dolari, dar au evitat astfel o condamnare trecută în cazier.

Un reprezentant al supermodelului a făcut declarații către presă, acesta spunând că motivul pentru care Gigi Hadid a fost arestată nu era unul valid. „Gigi călătorea cu marijuana cumpărată legal la New York, în baza unei rețete medicale.”, a menționat acesta către E! News. „De asemenea, marijuana poate fi consumată legal în scopuri medicale în Grand Cayman din 2017. Astfel că dosarul ei rămâne curat și a putut să se bucure de restul vacanței sale pe insulă.”

Curând au venit și primele reacții ale modelului, Hadid postând pe contul său de Instagram, unde este urmărită de peste 78 de milioane de oameni, câteva imagini din vacanța sa în insulele tropicale. Seria de fotografii o înfățișează pe aceasta pozând alături de prietenele sale sau singură, în costum de baie, arată preparatele de care s-au bucurat și câteva peisaje spectaculoase. Așadar, prima reacție după ce Gigi Hadid a fost arestată a fost ca aceasta să râdă de experiența sa. „Totul e bine când se termină cu bine”, a scris modelul.

Și Leah McCarthy a părut să nu fie prea deranjată de incident. Aceasta a postat, și ea, o serie de imagini care o înfățișează bronzându-se pe plajă, în vacanța plănuită, se pare, chiar pentru ca aceasta să-și serbeze ziua de naștere cu întârziere. „Să fii atât de drăguță? Vinovată de toate acuzațiile”, a scris și aceasta.

Imediat după apariția știrii că Gigi Hadid a fost arestată și după ce aceasta a postat pe Instagram, fanii s-au grăbit să comenteze incidentul. „Câștigă în războiul celor care nu le pasă de astfel de lucruri”, a scris un comentator. „Nu poate să-i peste mai puțin”, a comentat altcineva. „Fetelor, de-abia ați fost arestate”, s-a amuzat un alt fan. Până acum, însă, nu a venit nici o reacție din partea familiei lui Gigi, adică din partea mamei sale, Yolanda, și a surorii sale, Bella Hadid, și ea supermodel. Gigi Hadid, în vârstă de 28 de ani, are o fiică, Khai, din fosta sa relație cu cântărețul Zayn Malik.

Citește și:
Paris Hilton, imagini rare cu fiul său, Phoenix, în vârstă de șase luni

Foto: arhiva ELLE, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people