Gheorghe Hagi a făcut declarații despre știrea conform căreia fiul lui, Ianis, ar urma să devină tată.
Ianis Hagi ar urma să devină tată pentru prima dată. Soția lui, Elena, ar fi însărcinată, iar cei doi s-ar pregăti să aibă împreună un băiețel, conform informațiilor transmise de GSP.
Până acum, Ianis Hagi și soția lui, Elena, nu au făcut declarații despre știrea care circulă deja, conform căreia ar urma să devină părinți. În schimb, Gheorghe Hagi a avut o primă reacție, însă nu a precizat în mod clar dacă într-adevăr urmează să devină bunic. Pentru moment, antrenorul a oferit un răspuns scurt și a preferat să păstreze discreția.
„Ce a fost nevoie ați auzit, de acum încolo așteptăm momentul. Când va fi, probabil că vom vorbi mai concret și o să pot să zic mai multe. Vă dați seama că sunt fericit! Deocamdată mă gândesc la Farul și ce avem noi până în vară. Apoi, când o să fie mai aproape, o să putem să comentăm mai multe. Sănătate să fie și Dumnezeu să-i ocrotească!”, a declarat Gheorghe Hagi la conferința de presă dinaintea meciului cu Rapid, de luni (ora 20:00), după cum transmite gsp.ro.
La aproximativ șapte luni după nuntă, Ianis Hagi și soția lui, Elena, s-ar pregăti să devină părinți, o veste care a adus multă bucurie în rândul familiei și al apropiaților. Cuplul a fost mereu rezervat în ceea ce privește viața personală, însă acest moment deosebit a ieșit la iveală datorită unor surse apropiate.
Ianis Hagi și Elena Tănase formează un cuplu extrem de discret. Fiul celebrului fotbalist Gheorghe Hagi a anunțat în vara anului 2023 că s-a logodit cu partenera lui, Elena Tănase. Cererea în căsătorie a avut loc într-un cadru romantic, mai exact la Paris. Fotbalistul și partenera lui s-au căsătorit civil în 2023, în prima zi de Crăciun. Pe data de 25 decembrie 2023, peste 400 de invitați au participat la o festivitate organizată la un restaurant din București, pentru a sărbători dragostea celor doi.
Ianis Hagi și Elena Tănase s-au căsătorit religios pe data de 14 iulie 2024. Ceremonia a avut loc la Biserica Sfântul Visarion din București, iar ulterior cei doi, alături de cei peste 700 de invitați, au petrecut la Domeniul Știrbey. Ceremonia religioasă de la Biserica Sfântul Visarion din București a început la ora 15:00, iar Ianis Hagi și Elena Tănase și-au făcut apariția într-o mașină Rolls-Royce. În ceea ce îi privește pe nași, cei doi i-au ales pe Andreea și Costel Naciadis, el fiind fiul lui Tănase Naciadis, nașul lui Gică Hagi.
Dansul mirilor a fost extrem de special. Ianis Hagi și Elena Tănase au ales ca pentru acest moment să danseze pe melodia „Vals”, lansată de Smiley, pe care artistul a cântat-o la eveniment.
După nunta din vara anului 2024, Elena și Ianis Hagi au ales să își petreacă luna de miere într-un decor de vis, pe celebra Insulă Capri, o destinație exclusivistă îndrăgită de vedete internaționale. Acolo, s-au bucurat de peisaje spectaculoase și de momente de liniște.
Foto: Arhiva ELLE