Gestul radical pe care Kanye West l-a făcut cu câteva zile înainte de a anunța divorțul

Kanye West a vrut să vândă bijuteriile pe care le-a cumpărat pentru Kim fiindcă nu își dorește să păstreze lucrurile care i-ar putea aduce aminte de trecut.


Kanye West a încercat să vândă o parte din bijuteriile pe care le-a cumpărat pentru Kim Kardashian, chiar cu câteva zile înainte ca aceasta să depună actele de divorț. Un apropiat al cântărețului a declarat pentru The Sun că West nu mai vrea să dețină niciun obiect care i-ar putea aduce aminte de trecut.


„În ultimele două săptămâni, Kanye a încercat să vândă bijuteriile pe care le-a cumpărat pentru Kim la cel puțin două magazine de bijuterii de top. Kanye a declarat recent că ‘Nu vreau să mai fiu asociat cu brandul Kardashian, dar era îndurerat, fiindcă încă o iubește foarte mult pe Kim. Chiar dacă până la urmă nu a vândut bijuteriile, a afirmat că nu vrea nimic care să îi amintească de trecut', a mărturisit sursa.

Aceasta a mai adăugat și că artistul „chiar și-a dorit să rămână împreună, dar ea a pus punct.'


De-a lungul relației, Kanye i-a oferit deseori soției sale bijuterii scumpe, printre care un colier cu diamante în valoare de un milion de dolari, două brățări și un lanț Cartier, dar și inelul de logodnă, al cărui preț se ridică la trei milioane de dolari.

Kim a depus actele pentru a divorța de Kanye vineri, 19 februarie. Vedeta a cerut custodia comună a celor patru copii pe care îi are cu rapper-ul: North, Chicago, Saint și Psalm. Însă, o sursă apropiată a declarat că planul este ca aceștia să rămână în Los Angeles, chiar dacă West ar locui acum în Wyoming. De asemenea, în documente se menționează „diferențele ireconciliabile' și se citează și un contract prenuptial.

O sursă a declarat că vedeta reality show-ului Keeping Up With The Kardashians se simte împăcată cu decizia de a divorța de Kanye, iar în acest moment se concentrează pe cei patru copii. „În mod cert Kim este tristă, dar este încrezătoare în legătură cu decizia de a divorța de el pentru că știe că este cel mai bine pentru ea și familia ei. Simte că deja a divorțat de mai multe luni. A trecut mult timp și se simte ușurată că în cele din urmă poate să meargă mai departe. Principala ei preocupare este bunăstarea celor patru copii: North, Chicago, Saint și Psalm.'


În ceea ce îl privește pe Kanye West, se pare că acesta este profund îndurerat, însă că a acceptat situația. „S-a resemnat', a declarat o sursă pentru PEOPLE, adăugând și că ziua divorțului „a fost una sumbră pentru el'.

Citește și:
Ce decizie importantă a luat Kim Kardashian după ce a anunțat divorțul de Kanye West

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video