Gestul impresionant făcut de soțul Vlăduței Lupău pentru artista care este însărcinată cu al doilea copil: „Când mă gândesc…”

Artista a dezvăluit gestul impresionant pe care soțul ei, Adi Rus, l-a făcut pentru ea.

În luna august a anului 2022, Vlăduța Lupău a născut un băiețel de nota 10. Vedeta și soțul ei, Adi Rus, au ales pentru fiul lor un nume rar întâlnit la noi, Iair, dar cu o puternică semnificație. Iair este un nume întâlnit în Biblie și care simbolizează lumina, strălucirea, în special strălucirea lui Dumnezeu. Ziua lui Iair este stabilită pe 1 noiembrie, când se sărbătorește ziua tuturor sfinților.

Vlăduța Lupău a luat pe toată lumea prin surprindere atunci când a anunțat că este însărcinată cu al doilea copil. Vedeta a dezvăluit marea vestea în cadrul unui moment special, chiar pe scena de la Sala Palatului unde a susținut un concert special.

Artista are o comunitate impresionantă de fani și ține constant legătura cu aceștia pe rețelele de socializare. Astfel, ea le-a dezvăluit gestul impresionant pe care soțul ei, Adi Rus, l-a făcut pentru ea.

Adi Rus și-a tatuat chipul artistei pe brațul său, iar Vlăduța Lupău le-a arătat urmăritorilor de pe Instagram primele imagini cu tatuajul. Alături de chipul artistei, Adi Rus și-a mai tatuat și un mic citat din Biblie.

„Când mă gândesc că aia-s eu😂”, a scris cântăreața.

Cum a anunțat Vlăduța Lupău că este însărcinată cu al doilea copil

Artista a dezvăluit pe rețelele de socializare și o imagine emoționantă în care apare alături de soțul ei și fiul lor, fotografie în care i se poate observa burtica de gravidă.

„O ființă mică… o să mă strige „mămică”
O altă minune Dumnezeu a pus în pântecele meu și va pune curând în viața noastră de familie.
Iair a fost binecuvântat să nu rămână singur pe lume și o să aibă un partener de joacă, de necazuri și bucurii, un partener sincer și loial pe viață!
În rugăciunile mele, mereu îi mulțumesc și îl rog pe Dumnezeu de sănătate … iar de curând am îndrăznit să-i cer „Doamne dacă vreodată vei mai binecuvânta casa noastră și familia cu un copil, aș vrea să fie cat mai curând ca să crească împreună cu Iair” și iată că… la fel ca de fiecare dată El mi-a ascultat rugăciunea. Ce mare binecuvântare!
Așadar minune care vei veni veni în viața noastră, vreau să știi că mami, tati și frățiorul tău te așteptăm iar iubirea noastră se va înmulți nu se va împărți.
Ce mai vreau să știi și ce i-am spus și fratelui tău…
…nu-ți promit că îți voi da marea și sarea în viața ta, dar îți promit că te voi învața să-L iubești pe Dumnezeu și atunci El îți va da tot ceea ce îți dorești! Crede-mă!
Te iubesc minune, cu drag mami!”, a scris Vlăduța Lupău în descrierea fotografiei pe care o poți vedea mai sus.

În cadrul concertului de la Sala Palatului artista a cântat o melodie emoționantă, compusă special pentru cel de-al doilea copil pe care îl va avea și a purtat o rochie care i-a pus în valoare burtica de gravidă.

„‘MAMA” așa se numește cântecul pe care l-am lansat azi, în semn de a marca momentul frumos de ieri.
„Voi mame, voi înlocuiți pe oricine dar pe voi nu poate nimeni”, a povestit artista pe internet.

Ce a dezvăluit Vlăduța Lupău despre viața de familie și fiul ei, Iair

Într-un interviu acordat cu puțin timp înainte de a dezvălui că este din nou însărcinată, artista a vorbit despre faptul că se simte vinovată că petrece puțin timp cu fiul ei, Iair.

„Provocarea mea ca mamă este că plec mult și trebuie să accept asta și să accept comportamentul lui Iair în ceea ce mă privește. Poate uneori îl preferă pe Adi în locul meu și eu trebuie să înțeleg asta, nu trebuie să mă supăr. Oarecum da (n.red.: se învinovățește). Când o să fie mare o să-i zic de ce am lipsit”, a declarat Vlăduța Lupău, la Fresh by Unica.

Citește și:
Regele Charles al III-lea o felicită pe Kate Middleton pentru curajul de a vorbi despre diagnosticul de cancer

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people