Gestul făcut de Kate Middleton și Meghan Markle arată că nu există un conflict între ele

După luni întregi în care s-a vorbit despre un conflict între Kate Middleton și Meghan Markle, gestul făcut de cele două Ducese la un eveniment recent demonstrează că, de fapt, se înțeleg perfect.

Este momentul ca toate zvonurile despre un posibil conflict între cele două Ducese să se încheie, deoarece ultima apariție a acestora demonstreză că se înțeleg foarte bine. Kate Middleton și Meghan Markle au avut un salut prietenos la slujba organizată pentru Commonwealth Day.


Luni, 11 martie, Ducesa de Cambridge și Ducesa de Sussex s-au salutat într-un mod foarte prietenesc, momentul fiind surprins și de camerele de filmat.

După ce au ajuns la Westminster Abbey, Kate și Prințul William i-au salutat pe Meghan și Prințul Harry, Ducele de Cambridge salutând-o și el în același mod pe Ducesa de Sussex, printr-un sărut pe obraz.

Pentru acest eveniment, Ducesa de Cambridge a purtat o haină Catherine Walker, Kate fiind văzută cu ea și la sosirea în Noua Zeelandă, în 2014. Ducesa de Sussex a purtat o ținută creată de Victoria Beckham, după ce, mai devreme în decursul aceleiași zilei ea a purtat o ținută verde smarald Erdem.


De la slujba organizată la Westminster Abbey nu au lipsit Regina Elisabeta a II-a, Prințul Charles și Camilla, Ducesa de Cornwall.

Primele zvonuri despre un posibil conflict între Meghan și Kate au apărut după ce s-a aflat că Ducele și Ducesa de Sussex vor pleca din Kensington Palace, urmând să se mute în Frogmore Cottage pe domeniul Reginei de la Castelul Windsor.

În ultimele luni au circulat o mulțme de zvonuri, pe care biroul de presă a încercat să le elimine, însă fără succes. În ianuarie, un alt lucru care a întărit ideea că ar exista un conflict a fost absența lui Meghan și a lui Harry de la ziua de naștere a Ducesei de Cambridge.

Din fericire, cei patru membri ai familiei regale, cunoscuți și sub numele de Fab Four, s-au reunit și la un eveniment organizat în onoarea Prințului Charles, unde a părut că se înțeleg perfect!

Citește și:
Paul Burrell, fostul majordom al Prințesei Diana, vorbește despre conflictul dintre Meghan Markle și Kate Middleton

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people