Acuzațiile au fost depuse luni, la o secție de poliție din Lambesc, o comună din sudul Franței de către presupusa victimă, o actriță franțuzoaică. Aceasta susține că a fost agresată, apoi violată de către Gerard Depardieu, actorul în vârstă de 69 de ani, în locuința acestuia din Paris unde se afla pentru lecții informale de actorie. Abuzurile s-ar fi petrecut în mod repetat, o dată pe 7 august și o dată pe 13 august.
Conform unei declarații de presă, avocatul actorului neagă evenimentul, afirmând că regretă natura publică a scandalului, acesta aducându-i un prejudiciu de imagine lui Depardieu, a cărui nevinovăție este convins că va fi demonstrată.
Gerard Depardieu este a doua personalitate din industria filmului francez acuzată de hărțuire sexuală, după regizorul Luc Besson, acesta din urmă fiind încă investigat pentru că ar fi violat-o pe actrița Sand Van Roy.
Citește și:
Regizorul Luc Besson este acuzat de viol
Foto: Instagram