Gerald Butler și Morgan Brown s-au despărțit după aproape 7 ani de relație

Actorul Gerald Butler și modelul Morgan Brown au pus capăt relației lor, fără prea multă dramă.

Surse apropiate celor doi au mărturisit pentru Us Weekly că Gerald Butler și Morgan Brown s-au despărțit după aproape 7 ani petrecuți împreună – cu suișuri și coborâșuri.


De data aceasta însă, se pare că actorul în vârstă de 50 de ani și iubita sa cu un an mai mică au decis „să trateze despărțirea într-un mod matur'. Cei doi și-au spus adio fiindcă Gerald Butler „nu s-a putut dedica în întregime relației cu Morgan', continuă sursa.

Mai mult, se pare că și prietenii cuplului consideră că ei „ar fi mai bine să rămână doar prieteni', după ce au aflat vestea despărțirii. Gerald Butler și Morgan Brown au fost văzuți pentru ultima oară împreună în iulie, ieșind cu bicicletele sau la o plimbare pe plajă în Malibu.


Cei doi și-au făcut publică relația în aproape același context, în toamna anului 2014 – iar de atunci au tot avut parte de despărțiri și împăcări, spre frustrarea publicului ce a stat mereu cu ochii pe ei. După o scurtă pauză, aceștia s-au împăcat în aprilie 2016 doar pentru a se despărți din nou 6 luni mai târziu, în luna noiembrie. În iulie 2017, au încercat să își readucă relația pe linia de plutire cu o excursie în Tulum, Mexico – 3 luni mai târziu, Butler era din nou singur.

Cât timp nu erau împreună, Gerald Butler era cunoscut pentru aventurile cu vedetele de la Hollywood. Chiar în 2016, se zvonea că acesta ar fi avut o aventură cu Rita Ora, iar înainte să formeze un cuplu cu Morgan Brown, actorul de origine scoțiană s-a distrat și cu Brandi Glanville din Real Housewives of Beverly Hills – chiar dacă… nici nu știa cine e, potrivit unui interviu din martie 2013 cu Howard Stern.

În ianuarie 2018, el a povestit întregul incident în emisiunea Watch What Happens Live – „Ne-am simțit bine împreună și apoi n-am mai văzut-o deloc', precizează artistul. „Când, dintr-odată, mergeam pe stradă cu un regizor și niște tipi de la TMZ vin spre mine să mă întrebe ‘Ce s-a întâmplat cu tine și Brandi Glanville?iar eu am fost ceva de genul ‘Cine e Brandi Glanville? pentru că nici nu știam că ăsta era numele ei întreg. S-a supărat puțin la faza asta'.


Printre alte cuceriri, se cunoaște că Gerald Butler a avut și o relație cu actrița româncă Mădălina Ghenea, în 2013.

Citește și:
Miley Cyrus și Cody Simpson s-au despărțit după 10 luni de relație

Text: Cristiana Daraban
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people