Georgina Rodriguez și Cristiano Ronaldo au dezvăluit ce nume au ales pentru fiica lor, la scurt timp după ce fratele geamăn al micuței a murit.
Georgina Rodriguez, iubita lui Cristiano Ronaldo, a anunțat prin intermediul unei postări pe Instagram ce nume poartă fetița cuplului, care a venit recent pe lume.
„Bella Esmeralda 💚,” a scris modelul în vârstă de 28 de ani în descrierea celor două imagini adorabile cu fetița. Micuța apare pozată în pătuț, în timp ce poartă un costumaș Moschino.
„180422”, a mai adăugat Rodríguez, anunțând astfel că data de naștere a micuței este 18 aprilie 2022.
Și Cristiano Ronaldo a dezvăluit recent o imagine emoționantă în care apare alături de fiica lui, care abia a venit pe lume.
Fotografia, care a strâns aproape 20 de milioane de like-uri, îl arată pe fotbalistul de la Manchester United ținând-o în brațe pe fetița lui care s-a născut prematur. Textul care acompaniază imaginea este unul emoționant: „Forever Love…❤️🙏🏽” (Dragoste pentru totdeauna – n.red.)
Cristiano Ronaldo și iubita lui, Georgina Rodriguez, au trecut prin momente dramatice după ce modelul a născut prematur, iar unul dintre gemeni a murit.
Anunțul a fost făcut chiar de starul de la Manchester United prin intermediul rețelelor de socializare. Georgina Rodriguez era însărcinată în șapte luni cu gemeni, o fetiță și un băiat, iar cel care a decedat este băiețelul.
„Cu imensă tristeţe trebuie să vă anunţăm că băieţelul nostru a murit. Este cea mai mare durere pe care un părinte o poate simţi. Doar naşterea fetiţei noastre ne oferă puterea să trecem peste acest moment cu un pic de speranţă şi fericire.
Vrem să le mulţumim doctorilor şi asistentelor pentru toată grija şi susținerea arătată. Suntem devastaţi de această pierdere şi vă rugăm să ne respectați dreptul la la intimitate în aceste momente dificile. Bebeluşule, eşti îngerul nostru. Te vom iubi mereu”, a fost mesajul postat de Cristiano Ronaldo pe contul personal de Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Postarea prin care Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez anunțau că vor avea gemeni a făcut înconjurul planetei, fiind cea mai apreciată postare a unui fotbalist de pe Instagram.
Georgina și Cristiano au deja o fiică împreună, pe Alana, în vârstă de 3 ani, ceilalți copii ai lui Ronaldo fiind născuți cu mame surogat.
Deși Georgina și fanii ei așteaptă deja de mult timp o cerere în căsătorie, iar modelul și-a asumat în mod evident rolul de mamă pentru toți copiii fotbalistului, nunta întârzie să fie anunțată.
Foto: Instagram