George Clooney crede că este nedrept modul în care Meghan Markle a ajuns să fie tratată de presă

Meghan Markle are, probabil, prietenii pe care și i-ar dori oricare dintre noi. George Clooney a vorbit recent despre modul în care Ducesa reușește să stea departe de presa mincinoasă.

George Clooney crede că este nedrept modul în care Meghan Markle a ajuns să fie tratată de presă

Cu toții avem nevoie de prieteni ca soții Clooney. Având în vedere că Amal a participat la baby shower-ul organizat pentru viitorul copil al Ducelui și Ducesei de Sussex în urmă cu trei săptămâni, iar recent s-a implicat alături de Prințul Charles pentru lansarea unui eveniment de gală, George a urmat să demonstreze că face parte, cu adevărat, din echipa lui Meghan Markle.

Actorul în vârstă de 57 de ani a vorbit despre relația lui Meghan cu presa care scrie minciuni atât despre viața ei, cât și despre familie. George și Amal au fost prezenți la nunta regală din luna mai a anului trecut, și-au organizat împreună câteva vacanțe și se află printre favoriții la titlul de nași ai copilului care urmează să se nască în următoarele săptămâni.

După ce Meghan a susținut că evită să citească orice publicație care vorbește despre viața ei, George a admis într-un interviu pentru Good Morning Britain că este dificil să vezi frenezia presei care o înconjoară pe prietena lui „amabilă și inteligentă'.


„Este puțin nedrept câteodată când… Am observat că presa te poate transforma într-o țintă pentru motive ridicole și pentru aproape nimic, și mi s-a părut puțin nedrept având în vedere că nu a făcut nimic în afară de a-și trăi viața”, a spus Clooney.

Actorul a continuat prin a-i apăra pe Ducele și Ducesa de Sussex, afirmând: „Este o tânără amabilă, deșteaptă și inteligentă, iar ei formează un cuplu minunat, iubitor. Pe majoritatea (știrilor) le poți evita, însă câteodată este chiar neplăcut.”

Clooney ne-a reamintit că Meghan Markle este o persoană puternică, cu abilitatea de a nu acorda atenție negativismului din jur. „A fost actriță cu mult timp înainte de asta și a fost în atenția publicului pentru multă vreme. Este adult și știe cum să se descurce cu presa, deci cred că este foarte bine. Nu se plânge. Sunt un cuplu minunat, foarte amabil și distractiv”, a încheiat George.

Citește și:
Millie Bobby Brown, starul din Stranger Things, ar avea o relație cu Romeo, fiul Victoriei Beckham

Foto: Twitter, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people