Gemenele lui Mihai Morar au fost în centrul atenției. Fiicele fostului prezentator TV au împlinit vârsta de 15 ani, iar tatăl lor le-a făcut o urare cu totul deosebită pe rețelele de socializare. De asemenea, Mihai Morar și soția sa le-au organizat fetelor o petrecere inedită, unde s-au bucurat din plin de surprize.
Mihai Morar, mesaj emoționant pentru gemenele lui
Mihai Morar este un tată cât se poate de mândru, iar fiicele sale cresc pe zi ce trece. Mara și Cezara și-au sărbătorit ziua de naștere într-un mod inedit, cu o surpriză specială din partea părinților. Fostul prezentator TV a postat imagini de la petrecerea gemenelor, fiecare având câte un tort aniversare cu lumânări. De asemenea, gazda podcastului Fain & Simplu a postat un mesaj foarte emoționant de ziua fetelor lui.
„Iubitele mele, Mara și Cezara,
CINCISPREZECE. Când încep cei mai frumoși ani. Poate o să vi se pară teribili acum, dar cu vârsta de acum o să vă hrăniti toată viața.CINCISPREZECE. Poate vârsta copilului interior a fiecărui adult care ascultă de copilul interior. Adică, motorul, focul viu, vocea sau cum mai vreți voi să-i spuneți.
CINCISPREZECE. Vă minte cine vă spune că e vârsta critică. E vârsta capitală. Pentru că prieteniile adevărate de acum rămân pentru totdeauna.
CINCISPREZECE. Pentru că pasiunile de acum ard toată viața.
CINCISPREZECE. Nu mai sunteți copii, dar așa o să vă spună mami și tati toată viața. Nu mai sunteți copii, dar asta vă rămâne vârsta copilului vostru interior toată viața.
CINCISPREZECE. Anii cu cele mai multe întrebări. Să nu vă speriați, sunt minunați. Anii îngrozitori ai vieții sunt cei în care ai mai multe răspunsuri decât întrebări.
CINCISPREZECE. Când te scuturi de tot de copilărie, pe dinafară, dar o păstrezi pe veci pe dinăuntru.
CINCISPREZECE. Anii la care unii deja erau faimoși, alții campioni, alții bogați. Voi să fiți doar vii.
CINCISPREZECE. Vârsta la care visezi să schimbi lumea. N-o s-o schimbați! Dar, vă știu, nici lumea n-o să vă schimbe pe voi.
CINCISPREZECE. Anii la care vocea lui Taylor Swift se aude mai tare decât vocea părinților. Dar, în curând, chiar și vocea lui Taylor va fi acoperită de o voce care abia acum se formează: vocea sinelui vostru.
CINCISPREZECE. Vârsta primilor fluturi în stomac. Dar despre asta vă spune Taylor mai multe.
La mulți ani, Mara și Cezara! Vă iubim!', este scrisoarea transmisă de Mihai Morar fiicelor sale.
Mihai Morar este căsătorit cu soția lui, Gabriela, de 17 ani și au împreună trei fete, pe gemenele Cezara și Mara și mezina familiei, Roua. Într-un interviu acordat acum ceva timp, prezentatorul de la Radio ZU a vorbit despre problemele din căsnicia cu Gabriela, dar și despre modul în care a început relația lor.
„Cele mai grele cumpene și adevăratele cumpene sunt cele când cineva drag, apropiat, are probleme de sănătate și în rest cred că au fost cumpene legate și de programul meu, știi, deși cred că e foarte greu să fi găsit un alt om decât Gabriela în lumea asta care să-mi înțeleagă programul și pasiunea, ceea ce mă înflăcărează pe mine. Ea a înțeles mai bine decât oricine care mi-e misiunea mea, a știut nu să stea deoparte, ci să aibă grijă ca eu să-mi fac bine treaba și ea să facă treaba noastră, adică visul nostru comun. Cred că am mai zis asta, că eu am fost în relația asta cu misiunea și Gabriela a fost cu viziunea legată de ce înseamnă familia, viața de familie', a declarat Mihai Morar în interviul acordat VIVA!.
În ceea ce privește începutul relației celor doi, Mihai Morar a precizat că el a fost cel care a făcut primul pas.
„N-a făcut ea primul pas, eu am făcut primul pas, doar că, atunci când am făcut eu pasul, ea nu mi-a răspuns, adică s-a-ntâmplat când și-a dorit ea. Cum cred că, de altfel, se întâmplă în orice relație de tip bărbat-femeie. Cred că se întâmplă atunci când își doresc ele, dacă-și doresc ele și cam ce-și doresc ele. Și asta nu e rău, eu cred că femeia are ultimul cuvânt și ar trebui să-i lăsăm ultimul cuvânt, pentru că omul care duce practic relația mai departe, te duce pe tine mai departe, trebuie să aibă ultimul cuvânt dacă are și primul cuvânt', a mai declarat el pentru sursa citată.
Citește și:
Moment tensionat la America Express între Alexia Eram și Sonia Simionov: „M-a făcut frustrată’
FOTO: Arhivă ELLE