Gabriela Prisăcariu a postat pe rețelele de socializare o imagine adorabilă cu noul membru al familiei.
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au împreună o familie superbă, băiețelul lor Luca Tiago fiind cea mai mare bucurie a lor. Cu toate acestea, soția prezentatorului de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a făcut pe rețelele de socializare un anunț surpriză.
Modelul a împărtășit cu fanii de pe rețelele de socializare o veste surprinzătoare. Gabriela și Dani și-au mărit familia, iar partenera omului de televiziune le-a prezentat internauților noul membru. Este vorba despre o pisică adorabilă, cu blana într-o culoare cenușie. Cei doi sunt cunoscuți pentru faptul că sunt iubitori de pisici, având în trecut una pe nume Gălușcă.
De această dată, Luca Tiago a primit un nou partener de joacă. Gabriela Prisăcariu a postat pe contul său de Instagram o imagine adorabilă cu noua pisică a familiei. Ba mai mult, aceasta le-a cerut și părerea fanilor referitor la numele pe care ar trebui să îl poarte noul membru al familiei.
„Noul membru al familiei. Să-i punem numele Cenușă?„, a scris Gabriela Prisăcariu, în dreptul imaginii cu noua pisicuță.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Prima întâlnire dintre Luca Tiago și Cenușă a fost pur și simplu adorabilă. Cel mic s-a bucurat enorm să își cunoască noul partener de joacă, iar zâmbetul lui larg este dovada că îi plac foarte mult animalele de companie. Gabriela Prisăcariu a postat un filmuleț cu fiul ei pe rețelele de socializare în care cei doi se joacă împreună, Dani Oțil fiind martor.
După ce Gabriela a postat imagini cu noul membru al familiei, aceasta a făcut o glumă pe rețelele de socializare dacă să își ia și un câine. Soția lui Dani Oțil a publicat două fotografii în care micuțul Luca Tiago se joacă împreună cu un cățel, fiind foarte încântat să fie în preajma animalelor de companie. După ce a cunoscut-o pe Cenușă, Luca Tiago s-a bucurat din plin să se joace în aer liber cu un câine.
„Să ne luăm și cățel?”, a scris Gabriela.
FOTO: Arhivă ELLE