Dani Oțil a avut o reacție neașteptată după ce Gabriela Prisăcariu a probat rochia de mireasă.
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil formează unul dintre cuplurile îndrăgite din showbiz-ul autohton. Cei doi s-au căsătorit civil în luna mai a anului 2021 și au împreună un băiețel, pe nume Luca Tiago. Prezentatorul TV și soția lui se bucură zilnic de momentele pe care le petrec alături de fiul lor și de fiecare dată vorbesc cu emoție despre cel mic.
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil își doresc să se căsătorească și religios și deja fac planuri. Au mers recent într-o escapadă la Roma pentru că partenera prezentatorului TV căuta o rochie de mireasă.
Matinalul de la Antena 1 a întâmpinat o situație neașteptată la showroom-ul la care a mers împreună cu soția lui. Dani Oțil a avut o reacție surprinzătoare în momentul în care a văzut câți bani a trebuit să plătească pentru timpul în care Gabriela Prisăcariu a probat rochii de mireasă.
„Stimați bărbați, gentlemeni sau nu. De ce spun eu că bărbații sunt mai uniți decât femeile? Am fost într-un loc unde se probează rochii de mireasă, doar ca să probăm, unde te duci cu câteva luni înainte, nu cu o săptămână-două înainte. Pentru 23 de minute am plătit 200 de euro. Nici șampanie nu ne-au dat. În filme am văzut că e cu șampanie, cafea, îți dă apă! Nimic! Un pahar de apă nu ne-au dat. Acum, să vă zic eu bărbați, vreodată unuia dintre noi într-un magazin de motociclete i s-a cerut să plătească ceva? 200 de euro pentru 23 de minute! Ai probat ce ai vrut, poate ai luat-o și la drive test… Nu ți-a cerut nimeni niciun ban, niciodată. Bărbați! Stați uniți! Eu de aici nu cumpăr nimic. Mai bine îmi iau o motocicletă. De fapt, de banii ăia îmi iau două motociclete”, a povestit Dani Oțil într-un video publicat pe Facebook.
Foto: Arhiva ELLE