Gabriela Prisăcariu, dezvăluiri surprinzătoare despre sacrificiile făcute în cariera de model: „Nu ești respectat”

Gabriela Prisăcariu a vorbit despre aspectele mai puțin plăcute ale carierei de model.

Gabriela Prisăcariu a vorbit deschis despre urmele lăsate de cariera sa de model, dezvăluind aspecte mai puțin cunoscute ale acestei lumi. Soția lui Dani Oțil a împărtășit experiențele care au marcat-o în perioada în care activa în industria modei și a menționat ce anume îi lipsește cel mai mult din acea etapă a vieții.

Gabriela Prisăcariu, detalii despre cariera de model

Gabriela și Dani Oțil s-au căsătorit civil în mai 2021, iar în septembrie același an au devenit părinți pentru prima oară, aducându-l pe lume pe băiețelul lor, Tiago. Doi ani mai târziu, cei doi și-au unit destinele și religios. În cadrul unui eveniment recent, Gabriela a oferit detalii despre dificultățile și provocările carierei de model, pe care mulți nu le cunosc.

„Mi-e dor să merg mai mult la sală. Petreceam foarte mult timp în sală, de fapt asta era cam singura ocupație, modellingul și sala. O să fiu sinceră, nu pot spune că îmi este dor, a fost foarte frumos. Munca noastră nu este atât de ușoară, de răsplătită.”, a declarat Gabriela Prisăcariu pentru Spynews.ro.

Gabriela Prisăcariu a vorbit cu sinceritate despre realitățile ascunse ale carierei de model, oferind o perspectivă rară asupra dificultăților cu care s-a confruntat în această industrie. Vedeta a dezvăluit că, în spatele aparențelor strălucitoare, munca de model nu este întotdeauna respectată, iar atitudinea celor din jur poate fi adesea neplăcută. În plus, condițiile de lucru lasă de dorit, ceea ce adaugă un plus de provocare.

Gabriela Prisăcariu a împărtășit și câteva gânduri despre regretele pe care le are din acea perioadă, precum și despre dorințele care o motivează în prezent.

„Da, nu ești respectat în spate, și sincer nu îmi este dor de acest lucru. Nu aș mai avea răbdare, cred, să fac parte dintr-o prezentare în care oamenii se poartă urât cu tine, nu te apreciază, nu te respectă. Mă refer la tot staff-ul. Nu știu, nu ai o apă, având în vedere că petreci foarte mult timp acolo, toată ziua pentru o prezentare, nu ți se oferă, nu ai condiții. Nu ai o cafea, o masă sănătoasă, nu există aceste lucruri. Nu îmi pare deloc rău că am făcut asta, mi-a plăcut extrem de mult, însă îmi pare rău că nu am fost, poate, văzută și apreciată de oameni altfel, și că nu am ajuns la un alt nivel. Asta mi-aș fi dorit! Dacă ai oamenii potriviți, ajungi la un alt nivel, eu nu am avut oamenii aceștia în spatele meu și mi-a fost puțin mai greu.”, mai declarat vedeta.

Cu ce urme a rămas după ani de activitate

Gabriela Prisăcariu a povestit și despre o experiență neplăcută din cariera ei de model, care i-a lăsat urme până în prezent. În urmă cu mulți ani, în timpul unei prezentări, a fost rănită accidental de o agrafă, incident care i-a cauzat dureri intense. Chiar și acum, Gabriela nu își poate prinde părul fără a resimți disconfort, rămânând cu o sensibilitate permanentă în zona respectivă.

„Singurul incident de care am avut parte este că mi s-a băgat o agrafă în cap și încă mă doare scalpul, nu îmi pot ține părul prins. Am stat cu acea agrafă toată ziua, mi-a amorțit tot scalpul, iar când am dat-o jos a fost crunt. Acum nu îmi pot ține părul prins pentru că mă doare foarte tare. Au trecut foarte mulți ani de atunci, însă am rămas cu sensibilitate.”, a mai declarat Gabriela Oțil.

Cu toate acestea, cariera de model i-a adus și bucurii. Gabriela și Dani Oțil s-au întâlnit după o prezentare de modă, iar relația lor a evoluat armonios, culminând cu întemeierea unei familii. Dani Oțil nu ezită să o tachineze pe Gabriela Prisăcariu atunci când aceasta defilează în ținute provocatoare, însă amândoi se susțin reciproc în carierele și pasiunile lor.

„Ne-am cunoscut la o prezentare de modă. Eu eram în rochie de mireasă la 10.00 dimineața. El înțelege (n.r.. meseria ei), mă tachinează atunci când prinde momentul. Îi mai trimit poză cu mine (n.r. în ținutele din diverse prezentări de modă) și îmi zice să mă îmbrac. Îi spun că sunt îmbrăcată, mai mult de atât nu se poate. Dar așa m-a cunoscut, eu eram model și atunci nu are cum să schimbe lucrul acesta. Așa cum el participă la curse și îmi zice că așa l-am cunoscut eu pe el, așa m-a cunoscut și el pe mine”, a spus Gabriela Prisăcariu pentru CIAO.RO.

Citește și:
Motivul pentru care Andreea Antonescu nu a fost invitată la concertul Andreei Bălan de la Sala Palatului

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people