Gabriela Prisăcariu, confesiuni neașteptate despre relația cu Dani Oțil. Ce îi reproșează modelul soțului ei: „Chiar dacă suntem căsătoriți…”

Într-un interviu acordat recent, Gabriela Prisăcariu a vorbit deschis despre relația cu Dani Oțil și cum s-au schimbat lucrurile între ei.

Dani Oțil și soția lui, Gabriela Prisăcariu, formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din showbiz-ul autohton. Inițial, cei doi au avut o relație discretă, însă ulterior au început să se afișeze împreună. Acum formează un cuplu solid și se bucură zilnic de momentele minunate pe care le petrec alături de fiul lor, Tiago, care a venit pe lume în luna septembrie a anului 2021.

Gabriela Prisăcariu, confesiuni despre relația cu Dani Oțil

Într-un interviu acordat recent, Gabriela Prisăcariu a vorbit deschis despre relația cu Dani Oțil și cum s-au schimbat lucrurile între ei în ultima vreme.

„Dani mă surprinde în fiecare zi cu tot felul de declarații. El nu este genul de bărbat care să își declare iubirea așa, în fiecare zi, dar când o spune, știu că o spune din inimă. (…) Și când îmi zice că îmi apreciază ținuta, înseamnă că este chiar ce trebuie. O face rar, cam de două ori pe an, dar e bine”, a povestit Gabriela pentru VIVA!.

Modelul a mărturisit că obișnuiește să îi dea soțului ei sfaturi vestimentare, însă nu insistă foarte mult pe acest aspect.

„Fiecare se îmbracă cum vrea, cum simte. Da, îmi dau cu părerea, dar asta nu înseamnă că îl și influențez foarte tare neapărat. (…) Și faptul că ne respectăm unul pe celălalt și că înțelegem că suntem diferiți și că ce îmi place mie nu trebuie să îi placă neapărat și lui, chiar dacă suntem căsătoriți.”, a mai spus ea pentru sursa citată.

Cei doi evită discuțiile pe teme politice, deoarece au învățat în timpul relației lor de lungă durată că este mai important să își respecte părerile.

„Noi nu avem astfel de discuții sau în niciun caz la nivelul acela. În general, fiecare își spune părerea, dar ne respectăm. Nu trebuie să ne placă ideea celuilalt. O acceptăm și mergem mai departe”.

Ce spune Gabriela Prisăcariu despre al doilea copil

Soția prezentatorului de la Antena 1 a mărturisit că ar vrea să aibă un al doilea copil, ideal tot un băiat, adăugând că și Tiago ar fi încântat să aibă un frățior. Această dorință reflectă bucuria pe care rolul de părinți le-o aduce celor doi, cu toate că este dificil uneori să facă față tuturor provocărilor.

„Mi-aș mai dori încă un copil, nu știu dacă fetiță. Încă un copil. Îmi place foarte mult să am băiat. Eu sunt singură la părinți și întotdeauna am zis că măcar doi copii. Este extrem de greu, dar ușor, ușor, poate ne gândim și la varianta asta. Deocamdată, ne înțelegem bine cu el”, a spus Gabriela Prisăcariu, potrivit Spynews.

Gabriela și Dani Oțil s-au căsătorit civil în mai 2021, iar în septembrie același an au devenit părinți pentru prima oară, aducându-l pe lume pe băiețelul lor, Tiago. Doi ani mai târziu, cei doi și-au unit destinele și religios. În cadrul unui eveniment recent, Gabriela a oferit detalii despre dificultățile și provocările carierei de model, pe care mulți nu le cunosc.

„Mi-e dor să merg mai mult la sală. Petreceam foarte mult timp în sală, de fapt asta era cam singura ocupație, modellingul și sala. O să fiu sinceră, nu pot spune că îmi este dor, a fost foarte frumos. Munca noastră nu este atât de ușoară, de răsplătită.”, a declarat Gabriela Prisăcariu pentru Spynews.ro.

Citește și:
Noi imagini adorabile cu fiul actriței Anca Dumitra. Cum l-a surprins vedeta pe micuțul Levi Nicholas

Foto: PR, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people