Fotografiile cu care Ioana Țiriac, fiica lui Ion Țiriac, a impresionat pe rețelele de socializare

Ioana Țiriac, fiica lui Ion Țiriac, își surprinde fanii cu fiecare apariție pe rețelele de socializare.

Ioana Natalia Țiriac este fiica pe care Ion Țiriac o are din relația cu jurnalista de origine egipteană Sophie Ayad, pe care a cunoscut-o la München în anul 1992, prin intermediul unei prietene, Barbara Becker. Alături de ea, omul de afaceri mai are un băiat, pe nume Karim. Tânăra în vârstă de 25 de ani împărtășește cu urmăritorii ei de pe Instagram numeroase fotografii cu viața pe care o trăiește în Miami. 


Ioana Țiriac este activă pe rețelele de socializare, spre deosebire de tatăl ei, Ion Țiriac, care întotdeauna a păstrat discreția în ceea ce privește viața lui personală. Fiica omului de afaceri a urmat cursurile Universității din Miami, acolo unde a studiat economia, iar în acest an a absolvit facultatea. Tânăra a postat pe Instagram câteva fotografii de la ceremonia de absolvire. Ioana Țiriac a impresionat cu apariția ei superbă și a fost felicitată de către fanii ei, dar și de Nadia Comăneci, care în secțiunea de comentarii a scris „Yeah.'


Ioana Natalia Țiriac s-a numărat printre principalele persoane care au organizat în 2018 „Bucharest Charity Fashion Show', un show de modă caritabil. La acel eveniment a fost prezent și tatăl ei.

Ion Țiriac a povestit în trecut că este mândru de fiica lui, Ioana Natalia, în special de faptul că organizează singură tipul acesta de evenimente și consideră că este meritul ei. 

„Bănuiesc că un copil norocos se numește cel care are posibilitatea în tinereţea lui să crească într-un mod logic şi normal. Faptul că a învăţat că întotdeauna există cineva care are nevoie mai multă decât are ea de anumite lucruri sau de lucrurile normale în viaţă, asta a învăţat-o de la o vârstă foarte fragedă, iar acum că îşi face singură asemenea evenimente pe care le-a făcut împreună cu noi, şi cu mine şi cu maică-sa de multe ori, e meritul ei, nu e meritul meu absolut deloc', a declarat Ion Țiriac în 2018 pentru Antena Stars.

În ceea ce privește sfaturile pe care i le-a oferit fiicei sale, Ion Țiriac a mărturisit că nu i-a dat foarte multe. 

„Eu nu i-am dat foarte multe sfaturi, pentru că am fost mai rar pe acasă, însă cred că s-a uitat şi prin dreapta şi prin stânga şi sper că a luat numai lucruri bune, că de rele suntem sătui', a adăugat Ion Țiriac pentru sursa citată anterior.


Citește și:
Cum și-a sărbătorit Theo Rose ziua onomastică și pe cea de naștere alături de noul partener, Anghel Damian

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people