Fotografii rare cu Prințul Philip și strănepoții săi, date publicității pentru prima dată

Au fost făcute publice pentru prima dată mai multe fotografii cu Prințul Philip și Regina Elisabeta a II-a alături de strănepoții lor.

Fotografii rare cu Prințul Philip și strănepoții săi, date publicității pentru prima dată

Prințul Philip s-a stins din viață vineri, 9 aprilie, la vârsta de 99 ani. Au fost date publicității o serie de fotografii cu Ducele de Edinburgh alături de strănepoții săi.

Pe contul oficial de Instagram al familiei regale a fost publicată o imagine rară făcută în 2018 cu Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip, alături de șapte dintre strănepoții lor. Prințul Louis, care la vremea respectivă avea câteva luni, stă în brațele Reginei, în timp ce sora lui mai mare, Prințesa Charlotte, îl ține de mână. Lângă Prințul Philip stătea Isla Phillips, fiica lui Peter Phillips, iar aceasta o ține în brațe pe verișoara sa, Lena Tindall. Lângă Lena stă sora ei mai mare, Mia Tindall.

Savannah Phillips, cealaltă fiică a lui Peter Phillips, stă în spatele canapelei, în timp ce Prințul George, fiul Prințului William și al lui Kate Middleton, stă lângă Regina Elisabeta a II-a. Fotografia adorabilă a fost realizată de către Kate Middleton, la Castelul Balmoral. 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de The Royal Family (@theroyalfamily)


Prințul William și Kate Middleton au împărtășit și ei o altă imagine cu Regina Elisabeta a II-a și Prințul Phillip, alături de Prințul George și Prințesa Charlotte. Această imagine a fost făcută în 2015 în Castelul Balmoral. În fotografie, Prințul William îl ține de mână pe fiul său, George, în timp ce Kate o ține în brațe pe fiica sa, Charlotte. Cea mică le zâmbește străbunicilor săi, iar Regina Elisabeta îi zâmbește și ea înapoi. „Astăzi împărtășim fotografii ale Ducelui de Edinburgh, amintindu-ne de el ca tată, bunic și străbunic”, se arată în descrierea fotografiei.

Într-o altă imagine rară cu Prințul Philip, el apare alături de fiul său, Prințul Charles. Fotografia alb-negru, care a fost făcută în 1966, îi arată pe cei jucând polo. De asemenea, a fost dată publicității și o fotografie cu Ducele de Edinburg, alături de Prințul Charles și soția sa, Camilla, Ducesa deCornwall, de la nunta Prințului William cu Kate Middleton din 2011.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de The Royal Family (@theroyalfamily)

Prințesa Eugenie, nepoata Reginei Elisabeta a II-a, i-a adus un omagiu emoționant bunicului său și a împărtășit din amintirile ei cu Prințul Philip. „Dragă bunicule, tuturor ne este dor de tine. Ai fi impresionat de toate omagiile care mi-au fost transmise în ultimele zile. Oamenii își amintesc că au stat lângă tine la o cină, că i-ai salutat în treacăt. (…) Îmi amintesc că am râs la glumele tale și te-am întrebat despre viața ta și serciviul tău spectaculos din marină. Îmi amintesc mâinile, râsul tău și berea ta preferată. Îmi voi aminti de tine când mă voi uita la copiii, nepoții și strănepoții tău. Îți mulțumim pentru dedicarea și dragostea pentru noi toți și mai ales pentru bunica, de care vom avea grijă pentru tine.” 

Prințesa Eugenie, care a născut pe 9 februarie un băiețel, a ales ca acesta să poarte numele de August Philip Hawke Brooksbank. Ea și soțul ei, Jack Brooksbank, au ales numele Philip în semn de respect pentru Prințul Philip.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Princess Eugenie (@princesseugenie)

Citește și:
Ce avere impresionantă a lăsat în urmă Prințul Philip

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people