Alice Cavaleru, soția lui Vladimir Drăghia, a publicat pe rețelele de socializare o serie de fotografii în care își arată burtica de gravidă. Creatoarea de conținut și partenerul ei de viață vor deveni în curând părinți pentru a doua oară.
Soția lui Vladimir Drăghia a mărturisit pe Instagram că a intrat în al treilea trimestru de sarcină. Alice Cavaleru a recunoscut că se bucură de momentele pe care le traversează în această perioadă.
„Hai că am și poze cu burtica!🤭😍😊
Nu știu cum se face, dar când stau la poze „de gravidă', reușesc să par mai însărcinată decât sunt la momentul respectiv, iar când e nevoie să ascund, well… mă descurc foarte bine.
Am făcut poze în care nu par însărcinată acum o lună.🤪
Eei, a început trimestrul al treilea și vreau să mă bucur cât mai mult de burtică, de șoldurile pufoase, de gușă, de tot! Bebelușa mea crește și am doar motive de bucurie că pot să am grijă de ea cum trebuie. #goodvibesonly„, a transmis Alice Caveleru pe Instagram.
Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia au anunțat anul acesta, în luna aprilie, că vor deveni din nou părinți, cei doi mai având împreună o fetiță pe nume Zora. Anunțul lor a fost însoțit de o imagine de familie, în care creatoarea de conținut își arată cu mândrie burtica de gravidă, iar fiica lor ține în mână ecografia bebelușului. Pe lângă această fotografie, au transmis un mesaj emoționant prin intermediul căruia cei doi își exprimă bucuria de a-și mări familia.
„Facem om nou. 👶🏻🍼
E dovada noastră de speranță într-o lume mai bună. Sperăm ca la plecarea noastră de aici, prin copiii noștri, locul ăsta să fie mai bun, iar la rândul lor, mai departe, să lase mai bine în urma lor.
Până atunci, sărbătorim un nou început și ne bucurăm să vă avem alături.'
Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru au sărbătorit 7 ani de relație în luna decembrie a anului 2021. S-au căsătorit în iulie 2018 în cadrul unei ceremonii restrânse care a avut loc pe o plajă privată din Mamaia. Cei doi au petrecut luna de miere în Maroc.
Citește și:
Ce ținută a purtat Carmen Iohannis la dineul de la Palatul Regal din Madrid
Foto: Instagram