Fostul principe Nicolae vorbește cu emoție despre viitorul lui copil și botezul acestuia

Prințul Nicolae și soția sa, Alina-Maria Binder, au anunțat pe 1 iunie că cei doi așteaptă un copil, iar acesta va veni pe lume în luna noiembrie.

Fostul principe Nicolae și soția sa, Alina Binder, urmează să devină părinți în luna noiembrie, ocazie cu care nepotul Regelui Mihai a făcut câteva declarații într-un interviu pentru Adevărul.


Nicolae Medforth-Mills a spus următoarele: „Sunt fericit să vă pot împărtăși bucuria că soția mea, Alina-Maria, este însărcinată cu primul nostru copil, care va veni pe lume în noiembrie. Ocrotit de dragostea părinților și a familiei, copilul nostru va fi educat în respectul strămoșilor și al valorilor tradiționale, în spiritul iubirii și al responsabilității față de țară, în credința în care am fost botezat, ca și bunicul meu, Regele Mihai. Așa să ne ajute Dumnezeu'. Prințul Nicolae a mai adăugat și că viața lui se va schimba cu siguranță în bine odată cu venirea pe lume a copilului și că atât el, cât și soția lui, se pregătesc psihic pentru acest moment.


„Până acum soţia mea a fost foarte bine, foarte relaxată şi fericită. A fost o sarcină uşoară şi ne-am bucurat de asta. Soţia mea nu a avut deloc probleme sau alte provocări. Legat de data naşterii, aceasta va fi la începutul lunii noiembrie, în Bucureşti, şi sperăm să fie o naştere naturală', a mai spus Prințul Nicolae.

Prințul Nicolae a fost născut și crescut în străinătate și a studiat managementul la Colegiul Royal Holloway de la Universitatea din Londra. Acesta a ajuns prima oară în România în 1992, cu ocazia primei vizite a Regelui Mihai de după exil.


Întrebat fiind dacă vor fi invitați și membri ai familiei regale la botez, Prințul Nicolae a spus: „Bineînţeles. Depinde şi de ce restricţii vor fi atunci din cauza pandemiei. Îmi voi invita familia şi sper că venirea unui copil ne va reapropia. Mi-aş dori să îi prezint copilului meu mătuşa şi unchiul, cred că ar avea multe de învăţat de la ei.'

Citește și:
Cum arată Violet, fiica cea mare a lui Jennifer Garner

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people