Fosta iubită a lui Armie Hammer face declarații șocante despre celebrul actor.
Este scandalul momentului la Hollywood! Actorul Armie Hammer a stârnit revolta lumii întregi după ce mai multe mesaje care par să provină de pe contul lui de Instagram au fost publicate pe Internet. Mesajele respective sunt șocante, actorul spunând că este canibal, că are fantezii cu privire la viol și BDSM.
Acum, fosta iubită a actorului, Courtney Vucekovich, fondatoarea aplicației Flashd, face câteva declarații șocante despre comportamentul actorului pe durata relației dintre ei.
„Mi-a spus că vrea să îmi rupă o coastă, să o pună pe grătar și să o mănânce”, a declarat Courtney Vucekovich pentru Page Six. „Mi-a zis de multe ori ‘Vreau să te mușc și să rup o bucată din tine’. Dacă aveam o tăietură pe mână venea ca să lingă sau să sugă sângele. Îi place să simtă ideea de piele în dinții lui.”
Relația dintre Vucekovich și Hammer a durat numai trei luni, în vara anului trecut, iar tânăra în vârstă de 30 de ani spune că s-a simțit abuzată emoțional și lucrurile au fost foarte ciudate între ei. „El este o persoană captivantă. Este extrem de abil în arta manipulării și te face să te simți extraordinar. Nici nu știi când te trezești atrasă în aceste lucruri care sunt atât de negre și care te consumă. Și când spun că te consumă mă refer la mental, fizic, emoțional, financiar, absolut complet”.
Relația celor doi ar fi ajuns la final – spune Vucekovich – după ce au petrecut trei săptămâni nedespărțiți. „Nu mă simțeam în siguranță. Lucrurile nu erau așa cum trebuiau să fie. Mi-a făcut lucruri cu care nu mă simt confortabil. Nu știu din ce motiv și cum mă convinsese că acele lucruuri erau OK și m-a pus în tot felul de situații periculoase, inclusiv în ceea ce privește actele sexuale”.
Armie Hammer, în vârstă de 34 de ani, a devenit cunoscut publicului larg pentru rolul său din filmul Call me by your name. Actorul a fost căsătorit timp de zece ani cu Elizabeth Chambers, alături de care are doi copii: Harper Grace și Ford Douglas Armand. Armie și Elizabeth au anunțat printr-o declarație comună în iulie 2020 că divorțează. Potrivit surselor, acest pas ar fi fost făcut din cauza infidelității lui Armie.
Recent, mai multe mesaje pe care actorul i le-ar fi trimis unei femei au fost făcute publice de către un cont privat de Instagram, numit House of Effie. Mesajele includeau fantezii sexuale, canibalism sau BDSM.
„Sunt 100% canibal. Vreau să te mănânc. La naiba. E înfricoșător să o recunosc. Nu am mai admis-o până acum”, i-ar fi scris Armie femeii cu care avea o relație.
Chiar dacă veridicitatea mesajelor nu a fost confirmată, pentru a demonstra că sunt reale, House of Effie a publicat și două fotografii cu actorul, care ar fi fost trimise de pe contul său oficial de Instagram. Prima dintre ele îl arată pe Armie cu mâna în jurul gâtului, ca și când ar sugera faptul că vrea să se sufoce singur.
În a doua putem vedea mâna unui bărbat, cu un tatuaj pe degetul inelar, stând deasupra unor pagini dintr-un scenariu. Tatuajul seamănă izbitor de tare cu cel pe care Armie îl are pe deget și care la început reprezenta inițialele soției sale.
De asemenea, au apărut și mai multe mesaje audio, în care un bărbat, care se presupune a fi Hammer, își descrie fanteziile sexuale și vorbește despre mesajele în cauză.
În 2016, actorul ar fi amenințat-o pe femeia cu care avea o relație, spunându-i că „dacă dintr-un anumit motiv, ceva nu merge bine și soția mea află, probabil te voi decapita”.
Deși Elizabeth Chambers știa de infidelitățile lui Armie, o sursă apropiată a acesteia afirmă că fanteziile sexuale extreme ale actorului sunt „un șoc complet pentru ea. Armie pare a fi un monstru„, adaugă sursă.
„Multe dintre aceste femei au contactat-o pe Elizabeth și chiar dacă nu a vrut să recunoască la început, știe acum că acestea spun adevărul. Armie avea o latură complet diferită, de care ea nu știa. Fie că era acolo dintotdeauna și a ținut-o ascunsă, fie că ceva s-a întâmplat între timp și l-a făcut să se schimbe, nu știe”, a declarat sursa despre fosta soție a lui Armie, anunță Daily Mail.
Foto: Profimedia