Florin Ristei, primele declarații după ce s-a zvonit că s-ar fi despărțit de Naomi Hedman

Florin Ristei a făcut primele declarații după ce au apărut speculații potrivit cărora el și Naomi Hedman s-ar fi despărțit.

Florin Ristei și Naomi Hedman formează unul dintre cele mai apreciate cupluri de vedete din showbiz-ul autohton. Artistul și modelul s-au logodit în secret la finalul anului 2020.


În urmă cu câteva zile, Florin Ristei a transmis un mesaj neașteptat pe rețelele de socializare, și anume că „Timpul vindecă tot.' Ulterior, au apărut mai multe zvonuri conform cărora artistul și logodnica lui, Naomi Hedman, s-ar fi despărțit. Pentru unica.ro, cântărețul a declarat că mesajul pe care l-a publicat pe Instagram nu are legătură cu relația cu partenera lui. 

„Timpul vindecă totul este titlul următorului meu single 2023. A fost cântat prima dată live cu orchestra, pe 30 decembrie, la Sala Palatului, la concertul aniversar Orchestra Simfonică București. Înainte de lansarea propriu-zisă a piesei va apărea o versiune live, cu orchestra, ca preview. Chiar acum lucrăm la asta', a declarat Florin Ristei pentru unica.ro.


Florin Ristei i-a făcut acum ceva timp o declarație de dragoste partenerei sale, Naomi Hedman, și a dezvăluit în fața camerelor ce apreciază cel mai mult la ea.

„Ne potrivim de minune, uită-te la noi. Nu o văd ca pe un achievement (n.r realizare). Am cea mai mișto fată, cu cea mai frumoasă atitudine din România. Pentru că totul este despre atitudine. Ok, da, arată bine, dar are și cea mai bună atitudine pentru mine. (…) Dar e frumos să mă trezesc lângă ea în fiecare dimineață și să o sărut pe frunte înainte să plec la muncă, și nu mai vreau să mai plec la muncă', a declarat Florin Ristei în exclusivitate pentru Antena Stars, citat de Spynews.ro.

Într-un interviu pentru VIVA!, Naomi Hedman a vorbit despre cum s-a acomodat în România. Modelul a recunoscut că a avut parte de experiențe neplăcute din cauza rasismului.

„Nu cred că mă voi putea obișnui de tot în România, din multe motive, însă aveți o țară foarte frumoasă, de care ați putea profita mai mult. Sunt părți pozitive și părți negative, ca în orice alt loc, însă oamenii sunt cei care pot cu adevărat să facă o schimbare.

Întotdeauna sunt tratată diferit din cauza culorii pielii, însă încerc să nu-mi las pacea și somnul afectate de slaba educație a unor oameni', a adăugat Naomi Hedman pentru VIVA!.


Citește și:
Golden Globes 2023: cel mai bine îmbrăcate vedete pe covorul roșu

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people