A fost dublă sărbătoare în familia Flaviei Mihășan, fosta asistentă din platourile emisiunii Neața cu Răzvan și Dani.
A fost dublă sărbătoare în familia Flaviei Mihășan, fosta asistentă din platourile emisiunii Neața cu Răzvan și Dani. Carol, fiul cel mare al Flaviei Mihășan, a împlinit 2 ani, iar Tudor, fiul cel mic al vedetei, a împlinit o lună.
Coregrafă și dansatoare, fosta asistentă de la emisiunea TV Neața cu Răzvan și Dani și partenerul ei, dansatorul Marius Moldovan, au împărtășit cu fanii care îi urmăresc pe rețelele de socializare mai multe imagini de la petrecerea pe care au organizat-o pentru fiul lor, Carol. Poți vedea și tu aceste fotografii în galeria de mai sus.
„Minunăția asta de băiețel a împlinit ieri 2 ani.
N-a fost chip să facem niște poze instagramabile pentru că avionul de pe tort era atât de roșu și de frumos că până nu i l-am dat nu s-a potolit!
La mulți ani, minunatul nostru!
Viața cu tine e frumoasă, e plină, are sens!
Mami și tati te iubesc enorm și pentru totdeauna!”, a scris Flavia Mihășan în descrierea fotografiei în care apare alături de partenerul ei, Marius Moldovan, și fiul lor cel mare și cu tortul pe care i l-au pregătit micuțului.
„O lună de când suntem părinții a doi copii. …noi, obosiți dar fericiți!”, a scris Flavia Mihășan pe Instagram la imaginile în care apare ținându-l în brațe pe fiul ei cel mic, Tudor, alături de un tort pe care se află cifra 1, marcând astfel o lună de la venirea pe lume a micuțului.
Flavia Mihășan se află într-o relație cu dansatorul Marius Moldovan, cu care s-a cunoscut chiar la muncă, în vreme ce făceau amândoi parte din distribuția spectacolului Mamma Mia!
Vedeta a povestit recent și cum și-a anunțat partenerul ei că urmează să devină părinți pentru a doua oară. „Eram în vacanță la munte și, dintr-odată, a început să-mi fie extrem de foame dimineața, lucru destul de ciudat pentru mine, mai ales dimineața, când, de obicei, nu prea mănânc… De atunci am început să simt că se întâmplă ceva. Ne-am întors în Bucureşti, mi-am făcut testul cât timp Marius încă doarmea, iar când s-a trezit, pur și simplu i-am arătat testul. Nu i-am spus că-l voi face, el își dorea foarte tare al doilea copil și m-am gândit să nu-i creez așteptări. Dar când i l-am arătat, a fost ca în dimineața de Crăciun„, declara la acea vreme Flavia Mihășan.
Foto: Instagram Flavia Mihășan