Zoli Toth, fostul component al trupei Sistem, le-a dezvăluit prietenilor și fanilor de pe rețelele de socializare că fiica lui, Patricia, în vârstă de zece ani, a fost premiată cu aur la Campionatul Național de Gimnastică Ritmică.
„Uraaaaa! A venit și prima medalie de aur în familia Toth. Patricia a concurat astăzi la Concursul Național de Gimnastică Acro „Stelele Aurii', categoria trio. Nu pot să vă spun ce emoții am avut, nu, nu, chiar nu pot # Cel mai mândru tată din lume', este mesajul postat de Zoli Toth împreună cu o fotografie în care apare alături de fiica lui. Artistul mai are o fiică mai mare, Timea.
Însă acesta nu este singurul motiv de mândrie pentru cunoscutul artist. La mai bine de 15 ani de la apariția ultimului album Sistem, fondatorul trupei își lansează primul album solo din carieră. „Better Together' este o continuare a proiectului personal „Home Alone' pe care Zoli Tóth l-a început în anul 2018, putând fi considerat o variantă îmbunătățită a acestuia. Albumul a prins contur de-a lungul ultimilor doi ani, însă artistul recunoaște că o contribuție semnificativă a avut-o și contextul cu care ne-am confruntat recent. Pandemia i-a oferit timpul necesar pentru creație, fiind totodată o sursă de inspirație pentru numele albumului: „Am vrut să fac de mult timp acest material, dar nu m-am simțit destul de pregătit profesional și nici nu am avut timpul necesar. Acum cred că este cel mai bun moment. A ieșit un material de care sunt foarte mândru. Odată cu pandemia mi-am dat seama că oamenii s-au săturat să fie singuri acasă și că o să vină vremuri când o să vrem să fim din nou împreună. Pandemia a demonstrat că în echipă lucrurile sunt mai ușor de rezolvat', susține Zoli.
„Better Together' conține zece piese, dintre care două, Iubește și lasă și BANU, concepute în limba română. Fiecare produs muzical reprezintă un concept de sine stătător care te poartă în stări și lumi diferite. Story from Banat ne duce cu gândul la originile timișorene ale lui Zoli, piesa fiind inspirată de sunetele clopotelor celor trei biserici din Piața Unirii, loc pe care artistul îl consideră definiția multiculturalismului românesc. Astfel, artistul a reușit să integreze în album elemente ale identității sale culturale. Pulse V3 este o melodie dedicată compozitorului Adrian Enescu, pionierul muzicii electronice autohtone, în timp ce piesa Exodus vorbește despre migrația popoarelor cauzată de războaie și foamete.
Citește și:
Virgil Ianțu vorbește despre viața de familie și relația cu fiica sa, Jasmina
Foto: Facebook Zoli Toth