Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol a împlinit 1 an. Ce mesaj emoționant a transmis artistul: „Iubire pură”

Josephine, fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, a împlinit pe 9 martie 1 an. Cu ocazia asta, artistul a transmis un mesaj special.

Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol a împlinit pe 9 martie 1 an. Artistul a marcat acest moment special din viața lui printr-un mesaj înduioșător pe care l-a publicat pe conturile sale de socializare.


În ziua în care Josephine, fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, a împlinit 1 an, cântărețul a făcut mai multe mărturisiri cu privire la schimbările care au apărut în viața lui și a partenerei sale de când au devenit părinți. 

„Nu știu despre alții, dar pentru mine 9 martie nu e ziua bărbatului! Josephine împlinește azi 1 an! 1 an de iubire pură, 1 an de când ne-ai făcut pe mine și pe @ginapistol părinți, 1 an de când zâmbim, ne emoționăm și ne bucurăm în fiecare zi, 1 an de când viața noastră e mult mai frumoasă pentru că o privim prin ochii tăi! La mulți ani, Josephine!', a fost mesajul transmis de Smiley. 

De asemenea, Gina Pistol a publicat pe contul personal de Instagram o imagine cu mai multe baloane pentru fiica ei, Josephine, care a împlinit 1 an.


Smiley și Gina Pistol au fost discreți până acum în ceea ce o privește pe Josephine. Cei doi continuă să protejeze intimitatea fiicei lor, căreia nu i-au arătat încă fața în imaginile pe care le postează deseori pe social media, acolo unde își țin la curent fanii cu diferite activități din viața personală și profesională. Prezentatoarea TV a decis în urmă cu ceva timp să le răspundă celor care întreabă care este motivul pentru care ea și partenerul ei nu dezvăluie imagini cu chipul fiicei lor.

„Este alegerea noastră. Însă nici nu-i judec pe cei care o fac. Eu consider că nu are sens să expun copila la toată energia asta dubioasă de bântuie în mediul online. Cel puțin nu acum', a spus vedeta pe Instagram.


Smiley a dezvăluit în cadrul podcast-ului „Da Bravo! by Mihai Bobonete', faptul că el și Gina Pistol deja au pregătit pentru Josephine un cadou de majorat. Artistul a povestit că înainte ca partenera lui să meargă la maternitate să nască, cei doi au făcut o înregistrare pe care i-o vor da fiicei lor atunci când va împlini 18 ani. Nu își făcuseră un plan cu privire la ceea ce vor spune, însă au fost copleșiți de emoții

„Noi am făcut o treabă, fix înainte să plecăm la maternitate. Eu i-am zis Ginei că aș vrea să facem o filmare, la Josephine în cameră, să-i vorbim ei la 18 ani. Și Gina mi-a zis că nu poate, că o să plângă… și fix înainte cu jumătate de oră sau o oră, înainte să plecăm la maternitate, să o duc pe Gina să nască, am pus telefonul să vorbim. Nu ne-am făcut niciun plan, am zis hai să vorbim despre ce simțim. Și atât am zis: „Draga noastră Josephine', și am început să plângem amândoi ca proștii.'


Smiley a spus că a primit un cadou asemănător din partea părinților lui, atunci când el a împlinit 18 ani. 

„Am reușit să spunem niște lucruri pe care eu nu mi le amintesc, nici nu pot să mă uit la filmare acum, dar vrem să i-o dăm la 18 ani. Eu am învățat asta de la ai mei. Părinții mei, când am făcut 18 ani, mi-au făcut cadou de ziua mea o înregistrare cu mine la 3 ani. Așa că am zis să facem și noi la fel. Au fost foarte inspirați. Am zis că acum a avansat tehnologia, putem să facem o filmare pe care să o păstrăm', a adăugat Smiley în podcast-ul găzduit de Mihai Bobonete. 

Citește și:
Nicole Cherry, imagine adorabilă alături de fetița ei! Ce mesaj le-a transmis vedeta femeilor de 8 martie

Foto: Arhiva ELLE, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people