La numai 6 ani, Willow își demonstrează pasiunea pentru machiaj prin intermediul unor clipuri postate pe contul de Instagram al celebrei ei mame.
„Fetița mea și primul ei tutorial de machiaj #backstage #rockstarintraining #likemamalikedaughter,’, a scris Pink pe Instagram.
Începutul tutorialului o găsește pe Willow aplicând gloss roz, apoi o lungă dungă de machiaj albastru pe frunte. Ulterior, fetița a continuat cu un puternic blush roz pe pomeți, un pic de mascara și un intens fard de pleoape albastru aplicat sub zona ochilor, dar și glitter. Nici sprâncenele nu au fost ignorate și am putut observa chiar și o tentativă de contouring.
Chiar dacă rezultatul final este unul adorabil de dezastuos, se poate observa ca Willow are dexteritate și este cu adevărat pasionată de make-up.
Și, dacă ești curioasă cum arată un machiaj realizat de o fetiță de 6 ani care folosește produsele de make-up ale mamei sale, nu trebuie decât să vizionezi filmul de mai jos.
Nu este prima dată când Pink împărtășește cu fanii de pe rețelele de socializare imagini cu fiica sa în timp ce aceasta purta machiaj și nu putem decât să sperăm că vom vedea din ce în ce mai des astfel de tutoriale.
Citește și:
Jay-Z a încercat să o împiedice pe Blue Ivy să liciteze 19.000 de dolari pentru o piesă de artă, iar momentul a devenit viral
Foto: Arhiva Revistei ELLE