Meadow Walker, fiica lui Paul Walker, a ales Instagramul pentru a-l comemora pe tatăl său, postând o poză cu acesta în timpul unei vacanțe în Insulele Bahamas. În imagine, actorul zâmbește în timp ce se află în ocean alături de un porc sălbatic. Meadow Walker a adăugat o descriere scurtă, însă care a stârnit emoție în rândul următorilor săi: „Mă gândesc la tine’. Reacțiile nu au întârziat să apară, foștii colegi de pe platourile „Fast and Furious’ precum Jordana Bewster și Tyrese Gibson au comentat: „Îmi place această poza’ și „Iubitor al animalelor și al oceanului! Nu am mai văzut poza aceasta’.
În 2013, Paul Walker și prietenul său Roger Rodas se plimbau cu un Porsche Carrera GT când acesta a explodat în urma impactului puternic cu un copac. Ambii bărbați au fost declarați morți la fața locului, arsurile fiind atât de grave încât trupurile lor au fost greu de recunoscut.
Ultima dată când Meadow și-a exprimat sentimentele față de tatăl său în mediul online a fost în septembrie 2017, ziua în care Paul ar fi împlinit 44 de ani. În fotografie, Meadow, la o vârsta fragedă, dansează cu tatăl ei, zâmbind unul la celălalt. „În onoarea zilei de naștere a tatălui meu, te provocăm să faci mai mult bine! Postează un videoclip cu tine în timp ce faci o faptă bună și provoacă și tu alte patru persoane să facă același lucru’, a fost descrierea fotografiei de pe Instagram.
Citește și:
Ashley Graham este admirată de fani pentru o fotografie nud, după ce a anunțat că este însărcinată
Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE
Text: Ioana Oblu