Fiica lui Cristiano Ronaldo a ajuns ieri de urgență la un spital din Arabia Saudită.
Cristiano Ronaldo și partenera sa, Georgina Rodriguez, au ajuns ieri de urgență la un spital din Riad, Arabia Saudită. Potrivit publicației First Sportz, una dintre fiicele lor a fost supusă unei operații de apendicectomie.
Deși încă nu se știe care dintre cele trei fiice ale cuplului – Eva, Alana Martina sau Bella – a necesitat intervenția chirugicală, paparazzi i-au surprins pe Cristiano și pe Georgina discutând cu un medic, în timp ce stăteau lângă patul de spital în care se afla copilul lor. Momentan nu se cunosc mai multe detalii despre starea de sănătate a micuței, cuplul alegând să nu vorbească încă despre acest eveniment mai puțin plăcut.
Anul trecut, Cristiano Ronaldo si Georgina Rodriguez au trecut prin momente dramatice, după ce modelul a născut prematur, iar unul dintre gemeni a murit. Anunțul a fost făcut de către fotbalist pe contul său de Instagram.
„Cu imensă tristeţe trebuie să vă anunţăm că băieţelul nostru a murit. Este cea mai mare durere pe care un părinte o poate simţi. Doar naşterea fetiţei noastre ne oferă puterea să trecem peste acest moment cu un pic de speranţă şi fericire”.
În cel de-al doilea sezon al reality show-ului I Am Georgina , iubita lui Cristiano Ronaldo a vorbit despre perioada dificilă prin care a trecut, mărturisind că fotbalistul i-a oferit sprijinul moral de care avea nevoie.
„Viața este grea, viața merge înainte”, a mărturisit Georgina în timp ce pe fundal rula o imagine cu aceasta și cu fiica ei, Bella Esmeralda. „Am motive să merg mai departe și să fiu puternică”, a mai adăugat vedeta.
Aceasta a vorbit și despre partenerul său, și despre modul în care fotbalistul a ajutat-o să depășească momentele dramatice.
„Cris m-a încurajat cu adevărat să îmi continui planurile. Mi-a spus: ‘Gio, continuă-ți viața, îți va face bine.’ Prioritatea mea în acest moment sunt copiii mei și familia mea. Sunt atât de fericită și de recunoscătoare.”
Nu este însă pentru prima oară când Georgina vorbește despre pierderea fiului său. Într-un interviu recent acordat revistei ELLE Spania, Rodriquez a mărturisit că 2022 a fost cel mai „complicat” an din viața ei.
„Cel mai fericit moment a devenit în același timp și cel mai trist. Este un lucru care mă va însoți toată viața și pe care nu vom putea să îl uităm”, a declarat iubita lui Cristiano Ronaldo.
Aceasta a mai adăugat și că se simte norocoasă pentru familia pe care o are alături de Cristiano și că micuții lor sunt cele mai importante persoane din viața ei. Georgina Rodriquez a vorbit și despre relația cu celebrul fotbalist, recunoscând că acesta a ajutat-o să își îndeplinească visurile, însă a subliniat faptul că întotdeauna a fost o femeie extrem de muncitoare. De asemenea, a spus și că nu vrea să uite niciodată de unde vine și că singurul lucru de care are nevoie este dragostea familiei sale.
„Cu siguranță relația cu el mi-a permis să-mi îndeplinesc multe visuri, însă și înainte să-l cunosc, și după, am avut aceeași pasiune pentru tot ce am făcut. Când am fost femeie de serviciu, vânzătoare sau model. Sunt iubita celui mai bun fotbalist din lume, dar nu este nevoie ca oamenii – mulți dintre ei femei – să folosească acest lucru într-un mod peiorativ”, a mai adăugat modelul.
Foto: Arhiva ELLE