Fetița lui Mihai Morar, Roua, realizare inedită la vârsta de 4 ani: „I-a ieșit din prima”

Mihai Morar este foarte mândru de fiica sa cea mică, Roua, care a realizat o performanță inedită la vârsta de 4 ani.

Fiica lui Mihai Morar, care este o susținătoare entuziastă a Găștii Zurli, este inclusă în filmul ce va fi lansat de Mirela Retegan la începutul anului 2024 pe marile ecrane. Într-un interviu acordat pentru EGO.ro, fostul prezentator TV a dezvăluit că, pentru a permite apariția fiicei sale în film, a fost necesar să cedeze drepturile de autor pe o perioadă îndelungată.


Fiica lui Mihai Morar va apărea într-un film

De la o vârstă fragedă, Roua a devenit o mică personalitate în mediul online, datorită clipurilor video postate de tatăl ei. Deși abia a împlinit 4 ani, mezina familiei Morar este înclinată către zona de actorie. Dacă va continua pe această direcție, rămâne de văzut, susține Mihai Morar, care a ales să nu intervină în niciun fel în alegerile făcute de fiicele sale.

„Ea o să hotărască asta. Nu ține de mine. Eu sunt doar tatăl ei, atâta tot. Apare în filmul Zurli. Dar apare fără casting. A apărut fără casting, a fost special guest star ca să zic așa. A trebuit să semnez acord de participare sau cum se numește și cedarea drepturilor de autor pe 100 de ani. La filmări i-a ieșit din prima. Dar nu poți să zici că este un debut cinematografic, ea și-a jucat propriul lor', a spus omul de radio.


Cu umorul său captivant în clipurile pe care tatăl său decide să le împărtășească pe platformele de socializare, Roua a stârnit un interes crescut din partea publicului, care a cerut mai multe momente cu ea. Cu toate acestea, mezina familiei Morar nu se dezvăluie ușor publicului larg.

„Acasă nu vrea tot timpul să o filmăm. Nu vrea să fie filmată tot timpul. Sunt lucruri pe care le acceptă să le împărtășească și sunt lucruri pe care le ține doar pentru pereții casei', a declarat Mihai Morar. 

Votează-ți aici favoriții la ELLE Style Awards 2023 și câștigă super premii!

Ce asemănări sunt între cele trei fetițe ale fostului prezentator TV

De asemenea, fostul prezentator TV a observat o diferență foarte mare între Roua și surorile sale mai mari, Cezara și Mara. Mihai Morar a susținut că acestea fac parte din generații diferite, însă observă cum cea mică începe să le urmeze pe surorile sale mai mari, în special în ceea ce privește muzica și filmele.


„Fiecare copil e diferit, e unic. Sunt zodii diferite, ani diferiți, generații diferite, tot ce vrei tu. E totuși o generație între fetele mari și Roua și se vede asta. Pe de altă parte, mi se pare că ea sare cumva niște etape și ăsta este un fel de sindrom, dar nu în sensul rău, al fratelui mai mic, care întotdeauna vrea să facă ceea ce vede la frații mai mari. Ea deja ascultă muzica pe care o ascultă fetele, se uită la seriale la care se uită fetele. E în momentul ăsta între despărțirea de desene animate și serialele astea pentru preadolescenți', a mai spus Morar.

Citește și:
Anunțul făcut de Alexia Eram după 7 ani de relație cu Mario Fresh: „Aștept inelul!’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people