Leah Maria, fetița Ancăi Serea și a lui Adrian Sînă, a împlinit trei luni!
Leah Maria, fetița Ancăi Serea și a lui Adrian Sînă, a împlinit trei luni, iar mama ei a postat o imagine emoționantă cu cea mică.
„3 luni cu minunea noastră! Mulți ani înainte copil bun și frumos! Mami, tati și frații tăi te adoră”, a fost mesajul scris de Anca Serea pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Ava si Leah ❤️❤️! La multi ani, Clopotica! #happy3months @nextromania
Pe data de 14 august, Anca Serea a devenit din nou mamă. Înainte de a naște, ea a declarat faptul că a avut câteva probleme de sănătate în timpul sarcinii. „Mereu am spus că ne mai dorim un copilaş şi iată că minunea s-a întâmplat. Sarcina nu a fost programată, dar se pare că energia gândurilor noastre s-a concretizat undeva în octombrie anul trecut. Primul trimestru de sarcină nu a fost unul prea prietenos, am avut stări specifice acestei perioade, cumulate şi cu anemia mea, pe care o ţin sub control, dar şi cu o tensiune foarte mică”, a declarat Anca pentru revista Unica.
Recent, cuplul și cei șase copii s-au mutat într-o nouă casă. „Luni… am ajuns acasă după o zi nebună! Mutat mobilă de dimineață, organizat diverse cutii, mers la casă nouă, cumpărat și comandat alte chestii, mers la probe, luat copiii de la activități și într-un final acasă la ei unde e cel mai bine! Îmbăiat copiii, mâncat pe fugă o salată, dat multe mailuri, spălat vase! Oare ce mai urmează?”, a scris Anca Serea pe Instagram.
Anca Serea și Adrian Sînă sunt unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din România. Ei s-au căsătorit în anul 2015. Pe data de 17 noiembrie va avea loc și botezul micuței Leah. Anca Serea și Adrian Sînă au împreună patru copii, Noah, Ava, Moise și Leah, iar David și Sarah sunt dintr-o căsătorie anterioară pe care a avut-o Anca Serea.
Foto: Instagram