Festivalul de Film de la Veneția 2024 a debutat în forță, cu o mulțime de staruri defilând în ținute fabuloase pe covorul roșu. Află detaliile primei zile și vezi imaginile.
Festivalul de Film de la Veneția, ajuns la a 81-a ediție, a debutat în forță pe 28 august și va aduce în fața criticilor și specialiștilor cele mai așteptate filme ale anului, până pe 7 septembrie. Anul acesta, juriul este condus de actrița Isabelle Huppert, iar din juriu mai fac parte James Gray, Andrew Haigh, Agnieszka Holland, Kleber Mendonça Filho, Abderrahmane Sissako, Giuseppe Tornatore, Julia von Heinz și Zhang Ziyi.
Festivalul de Film de la Veneția 2024 a debutat cu premiera peliculei „Beetlejuice Beetlejuice', regizată de Tim Burton, film din a cărui distribuție fac parte Jenna Ortega, Michael Keaton, Winona Ryder, Monica Bellucci și Catherine OHara.
Bineînțeles, ținutele pe care le-au purtat vedetele feminine pe covorul roșu au fost în centrul atenției. Jenna Ortega, care a mai lucrat cu Tom Burton și pentru serialul de mare succes Wednesday, a atras toate privirile într-o spectaculoasă rochie roșie transparentă Dior Haute Couture. Tot ținute Dior au purtat și Camille Cottin și Amira Casar.
Una dintre cele mai impresionante ținute a fost cea purtată de actrița Taylor Russell. Ea a optat pentru o rochie vintage Chanel Haute Couture, ținută care, în 1993, a fost prezentată pe catwalk de Claudia Schiffer. Tot o ținută Chanel Haute Couture au purtat și Winona Ryder și Sigourney Weaver. Isabelle Huppert a optat pentru Balenciaga Haute Couture, iar Cate Blanchett pentru Armani Privé.
Tot în centrul atenției s-a aflat și Justin Theroux, fostul soț al lui Jennifer Aniston. Actorul în vârstă de 53 de ani a venit alături de noua lui iubită, Nicole Brydon Bloom, cu care are o relație de aproape un an. Aceasta a apărut pe covorul roșu purtând un superb inel cu diamant, lucru care a dus la apariția unor zvonuri cu privire la logodna celor doi.
Deși nu a apărut pe covorul roșu, prezența la Veneția a Angelinei Jolie nu a trecut neobservată. Actrița a fost surprinsă de paparazzi în timp ce părăsea un restaurant, iar imaginea o poți vedea în galeria de mai sus.
Sigourney Weaver, premiu onorific la Festivalul de Film de la Veneția 2024
Celebra actriță Sigourney Weaver, în vârstă de 74 de ani, a primit Leul de Aur pentru întreaga carieră chiar în timpul ceremoniei de deschidere a festivalului din Italia.
În timpul discursului de acceptare a premiului, Sigourney Weaver a glumit pe tema trofeului primit la Veneția, spunând că acesta va călători alături de ea toată viața.
„Va sta alături de mine în avion, va fi alături de mine în gondolă, iar soțul meu va trebui să se obișnuiască să aibă acest trofeu în pat cu noi', a spus actrița.
Premierele se vor ține lanț la Veneția, incluzând unele dintre cele mai așteptate filme ale anului. Vorbim despre Joker: Folie à Deux (cu Joaquin Phoenix și Lady Gaga în rolurile principale), The Room Next Door al lui Pedro Almodóvar, Queer (regizat de Luca Guadagnino), dar și filmul biografic Maria, despre celebra Maria Callas, peliculă ce o are în rolul principal pe Angelina Jolie. Alfonso Cuarón, Walter Salles, Harmony Korine, Thomas Vinterberg, Brady Corbet, Takeshi Kitano, Claude Lelouch, Errol Morris se numără printre regizorii care vor prezenta publicului și juriului noile lor filme.
Citește și:
amfAR Cannes Gala 2024: Cele mai spectaculoase ținute pe covorul roșu
Foto: Profimedia, DIOR