Lumea întâlnirilor amoroase nu este deloc ușoară, nici măcar atunci când este vorba despre un membru al unei familii regale.
Cea mai bună dovadă o reprezintă Prințul William care, în timp ce era la facultate, făcuse o pasiune pentru o tânără, care însă l-a respins.
În cartea sa Kate: The Future Queen, expertul regal Katie Nicholl a descris încercările și eșecurile Prințului William de a o cuceri pe una dintre colegele sale de la Universitatea St. Andrews.
„Multe fete făceau eforturi pentru a-l întâlni, chiar își schimbau programa de facultate pentru a putea participa la același cursuri ca și William”, scrie Nicholl. „Însă nu toate colegele sale erau încântate de ideea unei posibile relații cu prințul, printre aceste excepții numărându-se și o tânără de origine americană pe nume Meghann Gunderman”.
„Una dintre primele fete pe care William le-a remarcat a fost moștenitoarea texană Meghann Gunderman, cunoscută ca și Gundy. Când William a invitat-o la o întâlnire – ceva ce el nu făcea de obicei – a avut un șoc atunci când aceasta l-a refuzat. Iar acest lucru l-a făcut să o placă și mai mult”, mai spune Nicholl.
Potrivit lui Nicholl, colegii lui William l-a descris ca fiind complet șocat de repingere și de faptul că Meghann nu și-a schimbat deloc părerea, indiferent de eforturile lui William.
„L-am auzit pe William când a invitat-o la întâlnire însă ea nu era deloc interesată de el și l-a refuzat”, a povestit unul dintre foștii colegi ai prințului. „O tot întreba de ce nu vrea să iasă cu el, însă ea nu și-a schimbat deloc părerea”.
Însă probabil mâna destinului a fost la mijloc pentru că la scurt timp după aceea William a cunoscut-o pe cea care i-a devenit soție, Kate Middleton. Meghann este acum fondatoarea și directorul executiv al companiei The Foundation For Tomorrow, iar în 2017 s-a căsătorit cu fostul jucător NFL Jason Sehorn.
Foto: Arhiva Revistei ELLE