Familia Obama intampina familia Trump la Casa Alba, inaintea ceremoniei de inaugurare

Conform traditiei, inaintea ceremoniei de inaugurare a lui Donald Trump drept cel de-al 45-lea Presedinte al Statelor Unite, cele doua familii, Obama si Trump, s-au intalnit la Casa Alba.

Familia Obama a intampinat familia Trump la Casa Alba in dimineata zilei de 20 ianuarie (11:00 AM, ora locala a Statelor Unite), conform traditiei.


Donald Trump va fi investit in functia de Presedinte al Statelor Unite la 11:30 AM (ora Statelor Unite).

Conform traditiei, prima oprire pe traseul catre ceremonia de inaugurare a fost la Biserica Episcopala St. John. Donald Trump si-a inceput ziua postand pe Twitter, declarand ca „totul incepe acum!'.

https://twitter.com/realDonaldTrump/status/822421390125043713 data-abc='true

Barack Obama, de astazi inainte fostul Presedinte al Statelor Unite, a fost vazut lasand o scrisoare pentru Donald Trump in Biroul Oval din Casa Alba. Unul dintre reporterii prezenti l-a intrebat pe Barack Obama care ar fi ultimul cuvant pe care il spune americanilor. Raspunsul a fost „multumesc!'.


Familia Obama s-a intalnit cu familia Trump inainte de ceremonia de inaugurare. Intre timp, locul unde se desfasoara ceremonia de inaugurare a inceput sa fie populat cu cei care vor urmari procesul. Printre spectatori se afla si Hillary Clinton, impreuna cu sotul sau, Bill Clinton.

Hillary poarta o tinuta alba, care ar putea face trimitere la miscarea sufragetelor. Hillary Clinton a fost adversara lui Donald Trump in lupta pentru presedintia Statelor Unite. Daca ar fi castigat, Hillary Clinton ar fi devenit prima femeie presedinte a Statelor Unite ale Americii.

Dupa aceasta intalnire, ambele cupluri au mers impreuna la Capitol Hill, acolo unde are loc ceremonia de inaugurare, care se desfasoara chiar in aceste momente.

Citeste si:
Ce designer a ales Melania Trump pentru ziua investirii

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people