EXCLUSIV: Răzvan Fodor despre aventura Asia Express – “Nu de puține ori, am crezut că nu o să ajung până la capăt fără să îmi pierd cunoștința”

Răzvan Fodor a avut parte de o experiență inedită, dar și grea în cadrul competiției Asia Express, dar pe care cu siguranță nu o va uita prea curând.

VEZI FOTO

POZA 1 / 13

Cu toții am urmărit cu sufletul la gură reality show-ul care a ajuns un fenomen, și anume Asia Express, dar în special finala, care a fost vizionată de milioane de telespectatori. Și după cum bine știm deja, câștigătorii sezonului 3, „Drumul Comorilor”, sunt Răzvan Fodor și Sorin Bontea, „Reactorele 3 și 4”, după cum s-au autointitulat și care au reușit încă de la începutul competiției să își atragă un public numeros.

Așa că, am stat de vorbă cu Răzvan Fodor despre fricile pe care le-a avut pe parcursul emisiunii, limitele pe care și le-a depășit în competiție, cele mai grele momente pe care a trebuit să le gestioneze, care au fost ingredientele care i-au asigurat succesul atât lui, cât și colegului său, Sorin Bontea, dar și despre contextul actual în care ne aflăm cu toții.

ELLE: În cadrul unui interviu acordat recent pentru Pagina de media, spuneai că Asia Express a fost precum Hunger Games. Care au fost limitele pe care ți le-ai testat și le-ai depășit în emisiune? Și care au fost cele pe care nu ai reușit să le depășești și, uitându-te înapoi, îți pare rău că nu ai făcut-o?

Răzvan Fodor: Eu, la mine acasă, sunt un om destul de comod: îmi place să dorm până târziu, îmi place să îmi beau cafeaua pe îndelete, detest să mă grăbească cineva, am tabieturile mele. Nu m-am gândit niciodată, de exemplu, că o să pot să mă trezesc la 6 dimineața, iar până în ora 9 să fac deja 10 mii de pași, în alergare, pe scări. Nu m-am gândit că o să pot să mă rog de oameni să mă lase să le dorm în casă și să îmi dea mâncare din frigiderul lor, timp de 2 luni. Nu m-am gândit că pot mânca niște preparate absolut scârboase fără să îmi dau ficatul peste cap. Îmi pare rău totuși că nu am reușit să las rușinea la o parte și să împing mai mult limitele uneori, cu localnicii. Poate așa aveam șanse să dormim mai multe seri în condiții decente și în mai puține chinuiți.

ELLE: Te-ai fi văzut concurând în emisiune cu altcineva în afară de Sorin Bontea? Cu cine altcineva?

R.F.: Nu, și repet: Sorin a fost cea mai bună opțiune pentru mine. Împreună, am funcționat ca un ceas elvețian în aventura asta.

ELLE: Te așteptai ca tu și Sorin să câștigați marele premiu? Cu ce fel de așteptări ați intrat în concurs? Și cum v-a depășit experiența așteptările?

R.F.: Nu ne așteptam să rezistăm mai mult de 4-5 etape, cu atât mai puțin să câștigăm. Poate ne-am fi dorit să ajungem departe, dar nu credeam că ne mai ține fizicul, în primul rând. Dar uite că umorul și adrenalina au fost amestecul perfect de combustibil care să ne dea foc la tălpi. Când ne-am trezit în finală, nici nu realizam că noi suntem ăia. Eram atât de anesteziați de foame și oboseală, încât parcă nici vlagă să ne bucurăm nu mai aveam. La puțin timp după ce am fost anunțați că am câștigat, Sorin a adormit în holul hotelului în care ne-au cazat. Așadar, chiar pot spune că viața bate filmul.

ELLE: Au existat momente în care ai vrut să renunți la competiție? Când? De ce?

R.F.: În a patra etapă, am avut un moment în care ne-am pus de foarte multe ori întrebările: „Ce căutăm aici?” și „De ce facem asta?”, dar mi-am dat seama că se bazau pe un fond de oboseală, frustrare, foame și condiții nasoale de somn. Imediat după asta, am luat o imunitate și totul a început să aibă alt contur. Am mai lovit și niște cazări bune, am mai băut și câte o bere, și i-am dat din nou drumul la alergat.

ELLE: Știu că ești astmatic. Cum te-ai pregătit pentru eventualele probleme care ar fi putut să apară pe parcursul emisiunii în ceea ce privește starea ta de sănătate? Te-ai gândit la asta sau pur și simplu ai sperat că vei fi OK?

R.F.: Mi-am luat măsuri înainte de a pleca, am fost asigurat că medicul emisiunii chiar ajunge la tine în maximum o jumătate de oră și pe lângă spray-urile speciale pe care le port în mod obișnuit cu mine, am primit tot de la producție o injecție cu adrenalină pe care mi-o puteam administra singur în cazul în care luam contact cu un alergen puternic ce ar fi putut să îmi declanșeze, Doamne-ferește, vreun șoc anafilactic. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării, nu era un risc pe care să fiu dispus să mi-l asum.

ELLE: Care a fost sentimentul pe care l-ai avut când ai aflat că trebuie să mănânci și lucruri mai neobișnuite, cum ar fi balut, intestine de porc, capete de pește, tofu taiwanez sau ouăle putrezite și fermentate de o mie de ani?

R.F.: Când citești despre lucrurile astea pe mission board, te rogi să nu fie totuși atât de rău. Ajungi la locul faptei cu stomacul făcut ghem și, involuntar, încerci să îți ții respirația cât mai mult timp. Evident că nu poți, iar când tragi în sfârșit aer în piept, te lovește în toate simțurile și îți dai seama că e de zece ori mai scârbos decât credeai. Textura aia de clei din oul fermentat și culoarea aia verde putred plus mirosul te fac să simți că mănânci direct din țeasta unui zombie, intestinele de porc care nu sunt curățate chiar ca prin părțile noastre, tofu ăla împuțit care miroase a hoit și a zeamă de gunoi…ce să mai, o plăcere! Mesteci și tot speri că poți să înghiți, dar corpul se opune cât poate și ți se pune nod în gât. Norocul era că dimineața noi prea nu mâncam, așa că nu aveam ce să scoatem afară, oricât de mult ni se întorcea stomacul pe dos. Pe de altă parte, când simți o echipă în urma ta și știi că 1-15 puncte de penalizare te costă o imunitate… îți faci curaj.

ELLE: Care a fost cea mai grea probă din emisiune pentru tine? Ce anume a fost atât de dificil la ea?

R.F.: Să urc scări. Sute de scări. Asta mi s-a părut cel mai greu. Aveam 25 de kilograme de raniță în spate, uneori și alte greutăți în brațe pentru misiuni, îmi ardeau coapsele, îmi bătea inima atât de tare încât simțeam că îmi explodează capul. Nu de puține ori, am crezut că nu o să ajung până la capăt fără să îmi pierd cunoștința.

ELLE: Înainte de ultima cursă, la templul din Taiwan, le-ai spus maeștrilor în Wushu că ai foarte multe temeri. Care a fost cea mai mare frică pe care ai avut-o pe parcursul competiției? Care e cea mai mare frică a ta acum?

R.F.: Frici au fost foarte multe, pentru că oricând, din joacă și sub presiunea competiției, poți să încetezi să mai fii atent și atunci se pot întâmpla lucruri neprevăzute: te poți răni sau poți să nu estimezi distanța corectă față de mașini când faci autostopul, de exemplu. Cu cât înaintam în competiție, cu atât mă gândeam mai des că o accidentare ar fi stricat tot ce am construit în atâtea etape. Acum, cea mai mare frică este coronavirusul și cum va arăta lumea după ce ieșim din pandemia asta. Frica legată de faptul că nu îmi pot ține familia în siguranță e motivul principal al neliniștilor mele.

ELLE: Cum a fost momentul în care ai văzut-o și auzit-o pe soția ta, Irina, în finală?

R.F.: Am rămas mut, nici nu înțelegeam ce caută acolo, cum m-a sunat, mă gândeam că poate trebuie să îmi transmită un indiciu, ceva. I-aș fi povestit tot, dar nu știam de unde să încep, iar până m-am dezmeticit, mi-au luat tableta din mână. Dar faptul că am văzut-o acolo, caldă și zâmbitoare, a ajutat.

ELLE: Consideri că experiența Asia Express te-a ajutat să înveți să trăiești având la dispoziție resurse limitate, în contextul situației pe care o traversăm cu toții în prezent? Te simți pregătit în vreun fel pentru orice?

R.F.: Eu demult am zis că pentru treaba asta cu resursele limitate sunt pregătit. Pe mine în Asia nu m-a omorât faptul că aveam mâncare puțină neapărat, ci pentru că trebuia să o cerem de la obraz oamenilor. De altfel, uneori refuzam micul dejun prin casele localnicilor pentru că simțeam că dacă aș pleca la drum cu stomacul plin nu aș mai da același randament. Asta a fost într-adevăr o concluzie a perioadei petrecute acolo: corpul are nevoie de foarte puțin ca să funcționeze, ce facem noi zi de zi este risipă. Dar nu pot să spun că aș fi pregătit pentru o foamete mondială.