Irina Deaconescu este unul dintre starurile în plină ascensiune din YouTube-ul românesc.
Irina Deaconescu este însărcinată, motiv să povestim pe îndelete despre maternitate… și online.
ELLE: Irina, în primul rând felicitări! Spune-ne, cum ai aflat că ești însărcinată? Ce ai gândit în prima clipă în care ai aflat? Ce gândești acum despre asta?
Irina Deaconescu: Mulțumesc! Este o poveste destul de amuzantă, zic eu, legată de momentul în care am aflat că sunt însărcinată. Tot vedeam că au loc schimbări în corpul meu și i-am spus în glumă iubitului meu că s-ar putea să fim părinți. Am ieșit să facem niște cumpărături și am zis să cumpărăm și un test, dacă tot suntem în oraș. Am mers la baie să fac testul, l-am lăsat pe suportul pentru hârtie și, în timpul în care testul se colora, mă gândeam la cum o să ies din toaletă și o să îi fac o „glumiță” iubitului meu, spunându-i că sunt însărcinată. Am ridicat ochii și am văzut cele doua liniuțe (joke’s on you, Irina…), m-au lăsat picioarele și m-am blocat. Am ieșit și i-am spus prietenului meu că sunt două liniuțe pe test. S-a uitat la mine și i-a apărut un zâmbet imens pe buze. Mi-a spus „o să ne descurcăm, o să fie minunat. Suntem împreună în asta”, și în acel moment mi-a dispărut și mie toată teama și am început să mă bucur de minunea care ni s-a întâmplat. Acum suntem nerăbdători să vedem cum arată această minune.
ELLE: Vei fi o mamă foarte tânără. Te simți pregătită pentru etapa aceasta, care îți va schimba radical viața?
I.D.: Dintotdeauna mi-am dorit să fiu o mamă tânără si se pare că s-a întâmplat mai repede decât mă așteptam. Sunt de părere că nimeni nu este pregătit pentru provocările care vin la pachet cu viața de părinte, indiferent de vârstă. Totul se învață pe parcurs. Am anumite frici, dar sunt sigură că viața mea o să se schimbe în bine. O să creștem frumos împreună.
ELLE: Ce schimbări ai început deja să observi la corpul tău? Cum te simți? Ce îți place și ce te provoacă la sarcină?
I.D.: Sunt absolut fascinată de acest mecanism perfect și de toate modificările lui. Mereu îmi spun „tu îți dai seama că toate aceste schimbări au loc pentru că urmează să aduci pe lume un alt suflet?”.
În primul trimestru nu au existat schimbări din punct de vedere fizic, dar mă simteam extenuată și stările de greață își făceau apariția în fiecare zi. La un moment dat, mă obișnuisem cu ideea că așa o să fie toată sarcina, și n-a fost așa. Acum sunt în trimestrul al doilea și stările de greață au dispărut, însă au apărut schimbările fizice. Șoldurile s-au lățit, burtica a crescut, vergeturile și-au făcut apariția, picioarele sunt din ce în ce mai butucănoase și grele. Încerc să nu mă panichez, chiar dacă nu mă mai încape nimic (nici măcar hainele iubitului meu, de care am tot profitat în ultima perioadă), vreau doar să mă bucur de aceste schimbări, pentru că știu că în câteva luni corpul meu o să revină la normal.
ELLE: Cum vede partenerul tău faptul că ești însărcinată? Care este planul vostru pentru creșterea și educarea copilului vostru?
I.D.: Iubitul meu a fost cel care m-a făcut să mă relaxez în legătură cu faptul că vom deveni părinți. A fost foarte fericit și din prima clipă m-a făcut să văd sarcina ca pe o binecuvântare.
Noi provenim din două familii foarte modeste, care s-au asigurat că, indiferent de lipsurile materiale, n-o să ne lipsească iubirea. Asta vrem și noi, un copil fericit, care să aibă parte de iubire în familie, ca mai apoi să o poată da mai departe. Sper să creștem un copil responsabil, care să nu aibă impresia ca totul i se cuvine și care să știe că nu trebuie să pună preț pe lucrurile materiale, pentru că adevărata fericire nu vine din lucrurile care costă. Mi-ar plăcea să creștem un copil plin de empatie și respect față de tot ce-l înconjoară, un copil curajos, care să aibă încredere în sine și să știe că orice e posibil.
ELLE: Ce îți dorești să îi insufli copilului tău? Ce valori ai vrea să aibă? Ce fel de copilărie îi pregătești?
I.D.: În primul și în primul rând, aș vrea să nu îi lipsească bunul simț. Să știe să spună „mulțumesc”, „scuze” și să știe să facă un compliment atunci când este cazul. Aș vrea să înțeleagă ce înseamnă dreptatea, să știe exact ce și când i se cuvine. Să fie o persoană onestă și iertătoare și cu foarte mult respect de sine.
Chiar dacă activez în online, mi-ar plăcea să îmi cresc copilul cât mai conectat cu lumea din offline, să știe să se joace în realitate, nu doar pe calculator. Voi încerca să îl sau o conectez cât mai mult cu locurile în care am crescut noi, îi voi arăta jocurile copilăriei mele și voi încerca să-i insuflu iubirea față de locurile din țara noastră.
ELLE: Ești ceea ce se cheamă un om de online – cum speri că se vor reflecta sarcina și maternitatea în munca pe care o faci? Și, legat de asta, simți că statutul de influencer este mai degrabă un hobby sau o meserie, o muncă?
I.D.: Sincer, nu sper nimic. Nu am așteptări și nu mi-am făcut un plan. Eu niciodată nu mi-am făcut un plan când a fost vorba de toată treaba cu online-ul. Am vorbit și am făcut mereu doar ce am simțit pe moment. Paginile mele nu se vor transforma în pagini de parenting, nu sunt genul. O să continui să povestesc experiențele mele, în stilul în care deja mi-am obișnuit comunitatea. Cu siguranță o sa apară și vloguri cu și despre bebe, pentru că în majoritatea clipurilor și postărilor vorbesc despre viața mea și bebe o să fie un element important din momentul în care o să își facă apariția.
Probabil, odată cu apariția acestor vlog-uri, o să devină interesate de conținutul meu și unele mămici care se vor regăsi în poveștile mele.
Și, având în vedere timpul pe care îl aloc atunci când creez conținut și faptul că mă întrețin 100% din online, da, pot spune că este o meserie.
ELLE: Ai avut o ascensiune foarte rapidă – și cel mai recent vlog al tău vorbește chiar despre felul în care ai reușit să atingi succesul – ce lucruri esențiale ai învățat despre cum funcționează rețelele de socializare în anii de când ești atât de prezentă în online?
I.D.: Am avut o ascensiune extraordinar de rapidă și pot spune că la început mi-a fost greu să înțeleg mare lucru, pentru că se întâmpla totul foarte rapid și nu aveam timp să procesez informația. Pe parcurs mi-am dat seama câtă putere are online-ul și că îți poate fi cel mai bun prieten, dar și cel mai mare inamic.
Am învățat că trebuie să păstrez o balanță, să înțeleg că nu tot ce este în online e și adevărat. Am învățat că informația se transmite într-o secundă, fie că e bună sau nu. Și am mai învățat că oamenii sunt foarte „curajoși” în spatele unui cont fals și pot ajunge la tine tot felul de păreri venite din motive care nu au legătură cu tine. Internetul te poate aduce pe culmile fericirii, dar într-o secundă te poate duce în cele mai întunecate locuri. Te poate face să ai încredere în tine sau să o pierzi definitiv. Este extraordinar de important să alegem cât de mult lăsăm să ne afecteze tot ce se întâmplă în online și cât lăsăm această lume să se intersecteze cu tot ce trăim în offline.
ELLE: Cum ai reușit să gestionezi expunerea pe care ți-a adus-o vlogul? Te simți confortabil cu faptul că atât de multe părți din viața ta sunt vizibile?
I.D.: Eu zic că am reușit să gestionez destul de bine expunerea pe care mi-a adus-o. De cele mai multe ori am avut lucrurile sub control. Mai greu este atunci când oamenii au impresia că au drepturi asupra vieții și deciziilor tale doar pentru că te cunosc din online. Adesea oamenii care urmăresc creatori de conținut trăiesc cu iluzia că le sunt apropiați acestora (și în offline) și că au toată libertatea să se implice în decizii legate de viața personală. Trăiesc cu impresia că îți pot invada spațiul personal și că e total OK, ba chiar nu înțeleg de ce te superi când apar la tine la ușă și îți cer o poză.
Un alt lucru cu care nu mă simt confortabil este atunci când apar anumite informații pe care îmi doream să le țin private sau informații neadevărate. Uneori există lucruri pe care vrei să le ții doar pentru tine și nu toată lumea respectă acest lucru. Când ți-ai expus aproape toată viața în ochii publicului, cu siguranță îți dorești să existe un spațiu care să fie doar al tău, unde să te retragi și de care să nu știe nimeni.
ELLE: Cum este să fii o tânără femeie în online-ul românesc? Sunt lucruri cu care simți că te-ai confruntat doar pentru faptul că ești femeie?
I.D.: După părerea mea, o femeie din online este foarte aspru judecată dacă zice sau face ceva „greșit” și am observat că nu este neapărat cazul când vine vorba de un bărbat din online. Recent un creator de conținut a făcut niste greșeli destul de grave în online și o parte importantă din comunitatea sa i-a fost alături. Nu se întâmpla asta niciodată dacă o fata făcea o greșeală poate de o sută de ori mai mică. Îmi amintesc că am fost numită curvă pentru că am vorbit despre importanța educației sexuale în școli sau pentru că am spus că violul nu poate fi justificat indiferent de circumstanțe. Fetele „trebuie” să se cenzureze și să își „asume” o porție de hate dacă aleg să vorbească despre subiecte considerate tabu, iar bărbații sunt susținuți și chiar rugați să abordeze astfel de subiecte.
ELLE: S-a vorbit mult despre activitatea ta de videochat, pe care chiar tu ai dezvăluit-o în primul tău clip. Simți că ai ajutat cu ceva la destigmatizarea acestui tip de experiență în ochii publicului de la noi?
I.D.: Scopul meu nu a fost de a destigmatiza sau normaliza acest tip de experiență. În România extraordinar de multe persoane recurg la această metodă de a face bani, din diferite motive, și majoritatea nu este informată corect și nu știe ce se poate întâmpla în urma acestei decizii. Au impresia că o să se întâmple, nimeni nu o să afle și o să trăiască o viața minunată și fără griji. Eu am vrut să povestesc experiența mea pentru că nimeni nu vorbise despre asta în online. Nu exista un clip în care cineva să povestească experiența sa reală. Existau clipurile de promovare ale studiourilor, în care modelele spuneau ce viață minunată și lipsită de griji ai dacă alegi să faci videochat (clipuri nerealiste, având în vedere experiența mea) și multe persoane se lăsau purtate de acest miraj și ajungeau în situații extraordinar de neplăcute. Eu am vrut să le arăt care a fost experiența mea și care au fost urmările, pentru ca ei să știe exact la ce se poate ajunge. Mi-am dorit ca ceilalți să mă aibă ca reper, să știe că aceste decizii vin la pachet cu întâmplări neplăcute. Mă bucur că prin acel vlog am ajutat foarte mulți oameni care se aflau în situații dificile sau care voiau să ia o decizie care putea să îi afecteze pe viitor. Mulți mi-au scris că ajunseseră la capătul puterilor și că faptul că s-au uitat la clipul meu le-a redat speranța și și-au continuat viața cu capul sus, fără să își lase viitorul influențat de greșelile trecutului.
ELLE: În planul vlogului tău a fost dintotdeauna, din spusele tale, și intenția de a milita împotriva bullying-ului – simți că ai reușit să faci asta? Cum?
I.D.: Simt că am creat un spațiu sigur, unde bullying-ul nu își are locul, unde oameni cu astfel de experiențe pot veni să ceară ajutor sau să povestească despre trăirile lor și cineva este acolo să îi asculte sau să îi ajute. Foarte multe persoane au prins curaj în urma clipurilor și postărilor mele și au vorbit deschis despre cum s-au confruntat cu bullying-ul și așa au reușit să îi ajute și pe alții să treacă mai ușor peste experiențele de acest tip. Am blamat acest gen de comportament și i-am făcut pe unii să înțeleagă de ce nu e OK să îi agreseze pe alții.
ELLE: Ți-ai pus pe YouTube experiențele de foarte tânără femeie. Cum crezi că ajută sau, dimpotrivă, dăunează fetelor viața trăită atât de mult în online? Ce ai avea să le transmiți celor mai tinere decât tine despre asta?
I.D.: Eu cred că este foarte important să avem anumite limite atunci când vine vorba de online. Trebuie să fim conștiente de faptul că Perfecțiunea nu există și că majoritatea conținutului din online nu reflectă realitatea. E foarte dăunător să ne comparăm cu persoanele care activează în online, acestea prezentând de foarte multe ori imagini procesate, care formează standarde de frumusețe nerealiste. Le-am spus și arătat oamenilor din comunitatea mea cum și eu îmi editez conținutul și de cele mai multe ori în spatele pozei „perfecte” se află sute de poze, două-trei programe de editare și unghiuri bune.
Aș vrea să le transmit celor mai tinere decât mine că singura lor competiție sunt ele și că nimeni nu are o viață „perfectă”, așa cum e afișată pe rețelele de socializare. Așa că iubiți-vă corpul, iubiți-vă viața și trăiți așa cum vreți și credeți voi că e bine!
Fotografii: Raluca Ciornea
Machiaj: Georgiana Hallo;
Coafură: Mihai Maris;
Stilistă: Diana Flore;
Asistentă foto: Amanda Maier.