EXCLUSIV: Andreea Marin vorbește despre decorul spectaculos din studioul emisiunii „Nu există nu se poate”

Andreea Marin, gazda emisiunii "Nu există nu se poate", ne-a povestit despre decorul impresionant pe care l-a ales pentru studioul acestui proiect cu adevărat special.

Emisiunea „Nu există nu se poate! cu Andreea Marin” a avut debutul lunea aceasta, iar dincolo de poveștile inspiraționale, decorul atipic al studioului a reușit să ne capteze atenția. De aceea, am vrut să aflăm mai multe despre tot procesul estetic care a stat la baza transformării unui set de televiziune într-un adevărat spectacol vizual. Și cine altcineva ne-ar fi putut răspunde în detaliu la fiecare curiozitate decât Andreea Marin, care s-a implicat personal și în acest segment al proiectului.

ELLE: Care a fost inspirația pentru decorul fabulos din studio?
Andreea Marin: Inspirația a venit dintr-o emisiune a televiziunii franceze pe care am urmărit-o cu interes, mi-a plăcut curățenia fundalului negru și a podelei impecabile, în contrast cu restul decorului minimalist, dar este singurul detaliu pe care l-am păstrat, apoi… am inovat. Eu sunt pasionată de designul de interior, am decorat deja mai multe case, chiar și o clinică. Nu am studii în domeniu, dar moștenesc ceva bun de la tatăl meu, inginer constructor cu ochi de arhitect, care a construit mult în țară și în străinătate.

ELLE: După cum ai menționat în emisiune, piesele de mobilier aparțin unui designer renumit. Cum le-ați ales?
A.M.: S-a întâmplat ca eu, fiind în renovări paralele pentru propria casă, dar și pentru noul sediu de lucru al meu, care e un proiect mare în sine, numit „Voice & Visibility”, să caut multă inspirație și să o și găsesc în diverse colțuri de lume. Proiectul de care vă spuneam este o nebunie frumoasă, în acea clădire în care clasicul și minimalismul se vor îmbina în mod armonios. Mă gândisem să dau o tușă îndrăzneață prin creațiile multipremiate la nivel mondial ale unui designer renumit, filipinez, ce a studiat la New York industrial design, apoi a călătorit și a studiat și în Italia, Germania. A ales să lucreze adesea cu materiale desprinse din natură și a fost inspirat de flexibilitatea ei. Se numește Kenneth Cobonpue și a ajuns celebru decorând seturi de televiziune și film, extrem de cunoscute în America, dar și case somptuoase sau castele ale vedetelor de prim rang. Printre clienții săi se numără Regina Sofia a Spaniei sau Regina Rania a Iordaniei, Brad Pitt sau Angelina Jolie, etc.

Pe mine m-a atras inițial acel candelabru inedit, extraordinar aș spune, care zboară acum deasupra studioului emisiunii „Nu există nu se poate! cu Andreea Marin”. E silueta grațioasă a unei acrobate în zbor, cu un candelabru în mâini, acesta nefiind în poziția normală, ci în cea din mișcare, ceea ce te face să nu-ți poți lua ochii de la el. Pare că sfidează legile gravitației. Apoi, fotoliile pe care stăm au fost aduse de Diseno, partenerul nostru în realizarea decorului, în timp record în România. Aveam mari emoții din cauza pandemiei, care îngreunează orice import. Fotoliile sunt flori uriașe create de același designer, care îl îmbrățișează pe cel ce se așază comod în ele.

ELLE: De ce ai ales să te implici personal și în decorarea studioului?
A.M.: M-am gândit ca dacă eu, un om normal, fără studii dedicate acestui domeniu, din dragoste pentru frumos, am ales să-mi cultiv acest gust, să mă inspir, să caut, să iubesc arta, fără pretenții de mare cunoscător, dar cu un bun simț care mă ajută să-mi fac viața mai frumoasă, de ce nu aș face asta și pentru telespectatorii mei? Așa că am rezervat un loc în decor pentru ca, în fiecare emisiune, să arăt oamenilor o altă mărturie a frumosului creat de om: fie un tablou minunat, fie o sculptură, fie un obiect inedit de design sau o creație specială, de pildă din flori, din alte elemente naturale. Spun și povestea lucrării pe scurt, pe înțelesul tuturor, aleg în general artiști români poate prea puțin cunoscuți, deși talentați, pentru a-i ajuta să ajungă în cât mai multe case și inimi, prin intermediul micului ecran. Știm cât de greu ii e unui artist să se promoveze de unul singur. Televiziunea Națională poate sprijini iubitorii de frumos.

ELLE: De ce v-ați dorit un decor spectaculos? Cum se împletește acest stil cu tematica emisiunii?
A.M.: Mi-am dorit nu un decor spectaculos cu orice preț, deși recunosc, aici am ajuns, dar m-am gândit că vreau să mă reprezinte, să reflecte ceea ce sunt eu acum, la maturitate. E gustul meu, pe care sper să-l îmbrățișeze și privitorii. Și am avut parte de o echipă aleasă pe sprânceană în TVR, care s-a dedicat acestui proiect și tare mult le mulțumesc colegilor mei. Sunt mândră de ce a ieșit și pe mine nu mă auziți des spunând asta, în general, fiind foarte autocritică, perfecționistă. Mereu găsesc ceva care să mă nemulțumească. Nu și acum.

Emisiunea aduce în prim plan protagoniști pentru care, în viață, atunci când lucrurile depind de ei, de ambiția, încăpățânarea, credința în ideile lor, oricât de mult li s-ar spune „Nu”, ei cred și demonstrează că… Nu există nu se poate! Așa e și cu decorul nostru. Nu seamănă cu niciun alt decor TV. E îndrăzneț, e o nebunie frumoasă!

ELLE: Cu ce îți dorești ca oamenii să rămână după ce urmăresc emisiunea?
A.M.: Cu convingerea că mult mai mult din ce credeau că este viața depinde de ei, stă în puterea lor să-și schimbe în bine propriul destin, să-și înzestreze zilele și să lase ceva valoros în urma lor și pentru cei din jur. Când ți se spune nu, tu poți dovedi ca e da! Și toți invitații mei au povești care dovedesc asta!

Citește și:
Irina Rimes face dezvăluiri despre începuturile carierei sale: „Banii îi făceai din nunți, nu din concerte'

Foto: Andreea Marin, arhiva personală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people