Inimă de fier este cea mai nouă piesă semnată Andreea Bălan, un imn pop empowering, al cărui videoclip ne-o arată pe Andreea mergând printre obiective familiare din București.
‘Ziua de 4 martie este o zi foarte importanta in viata mea deoarece in aceasta zi a venit pe lume Clara, cea de-a 2 minune a mea. Tot in aceasta zi, acum un an, am avut parte de cea mai grea incercare a vietii mele, cand inima mi s-a oprit pentru cateva secunde. De atunci m-am resetat ca om si am realizat ca sanatatea este cel mai important lucru si iubirea celor dragi este cea mai de pret comoara.
Dragii mei, azi de ziua Claritei, va ofer melodia Inima de fier’, o piesa despre puterea de a te ridica si de a merge mai departe ori de cate ori viata te incearca. Nebunia si viteza de azi ne fac de multe ori sa ne pierdem in detalii nesemnificative si sa uitam ca, de fapt, importanta e fericirea… iar la ea putem ajunge doar daca intelegem ca viata, cu bune si mai putin bune, e frumoasa atunci cand iubesti si esti iubit🙏❤️🎼🌈’, a scris artista pe pagina personală de Facebook, unde postarea piesei a adunat, în jumătate de oră de la lansare, 4000 de aprecieri și sute de comentarii.
Am întrebat-o pe Andreea despre mesajul complicat, un amestec între vulnerabilitate și putere, pe care îl transmite piesa ei. ‘Eu am trăit într-un an cât alții în 10’, a răspuns, în exclusivitate pentru ELLE. ‘Nașterea Clarei, stopul cardiac, revenirea pe scenă, nuntă, concerte și apoi separarea. Este foarte greu să existe acest rollercoaster emoțional și nu e ușor de gestionat. Nu m-am imaginat niciodată în postura de mamă singură și nu mi-am dorit acest lucru.’, a mai declarat artista.
‘Piesele de genul acesta sunt terapeutice și pentru mine, nu doar pentru public. Inimă de fier mă ajută să accept ceea ce nu pot controla și să înțeleg că așa e viața, imprevizibilă, și că nu avem ce face decât să mergem înainte cu speranța că într-o zi va fi mai bine. Mi-am dorit foarte mult să fiu autentică în fața publicului, de aceea am și făcut vlog și nu e ușor, pentru că fiecare gest sau fiecare lucru sincer pe care îl arăți este supus interpretării și judecății.’
‘Fiecare experiență mai puțin plăcută din viața mea m-a întărit și m-a făcut mai puternică. Sunt suma lucrurilor trăite, doar că puterea mea nu poate fi acceptată și înțeleasă de oricine și intimidează.’, a mai declarat Andreea Bălan despre Inimă de fier.
În final, artista a declarat că piesa Inimă de fier, al cărei clip este realizat în București (‘am vrut să fie total altceva decât sclipici și coregrafie’), ‘sper să ajute alți oameni aflați în dificultate să se simtă mai bine și să spere că viața le va da și lucruri frumoase.’
Citește și:
Canada nu va mai plăti pentru securitatea Ducelui și Ducesei de Sussex
Foto: Andreea Bălan