Eva Mendes vorbește despre relația cu Ryan Gosling și despre cele două fiice ale acestora

Deși formează un cuplu discret, Eva Mendes a făcut o serie de declarații emoționante despre relația cu Ryan Gosling și despre cele două fiice ale lor!

Eva Mendes vorbește despre relația cu Ryan Gosling și despre cele două fiice ale acestora

Eva Mendes este extrem de discretă în ceea ce privește viața ei personală, însă atunci când vine vorba despre cele doua fiice, fața i se umple de fericire și nu se poate abține să nu împărtășească cu fanii săi o parte din momentele intime petrecute în familia sa. Într-un interviu acordat celor de la E! News, actrița vorbește despre familie, carieră și dacă reușește să găsească un echilibru între cele două.

Eva Mendes formează un cuplu cu Ryan Gosling încă din 2011, însă de-abia acum doi ani aceștia și-au oficializat relația printr-o ceremonie ferită de ochii publicului. Cuplul are doua fetițe, Esmeralda, în vârstă de patru ani, și Amada, de doi ani. Intrebată dacă va reveni pe platourile de filmare, aceasta afirmă că „Sunt absolut obsedată de copiii mei și nu vreau să îi las singuri. Sunt încă prea mici.”

Povestind despre cum reușește să gestioneze  rolul de mamă, de soție cât și pe cel de designer, Eva Mendes afirmă că se bucură necondiționat  de suportul  familiei. „Nu simt că reușesc să am un echilibru, însă învăț din mers și este extrem de important faptul că primesc susținere. Am familia mea, am familia lui Ryan, și este de neprețuit faptul că am familia alături și mă susține”.

Pe lângă cariera de actriță, în ultimii 5 ani, Eva Mendes a îmbrățișat și poziția de designer, însă aceasta povestește ușurată că microbul modei încă nu le-a prins și pe fiicele sale. Poartă pijamale și scutece, sunt încă bebeluși'. Cu toate acestea, Mendes mărturisește că atunci când vor crește, le va da libertate totală spunând că  „o să le las să poarte ce vor”.

În ciuda celebrității, cuplul încearcă să ducă o viață cât mai normală și să își crească copii  într-un mod sănătos și cât mai ferit de lumea mondenă. Recent, aceștia au sărbătorit ziua de naștere a Esmeraldei, fiica cea mare, într-un mod tipic, alături de familie. Au organizat o petrecere pentru pentru cea mică, unde aceasta s-a putut bucura de tort, suflat în lumânări și cadouri din partea apropiaților.

Săptămâna trecută, Ryan Gosling se afla în Canada, în cadrul  Festivalului Internațional de Film de la Toronto. O cafenea locală a lansat o campanie media în speranța că îi va atrage atenția și îl vor face pe faimosul actor să îi viziteze. Eforturile acestora nu au fost în van, iar Ryan și-a făcut apariția și și-a încântat fanii, făcând poze și arătându-se extrem de sociabil. Când reporterii i-au povestit despre acest eveniment, Eva Mendes a declarat ca nu știa despre isprava soțului său, însă s-a arătat extrem de mândră și de încântată spunând că „Ăsta-i bărbatul meu!”.

Dacă nici asta nu e dragoste, atunci noi nu știm ce ar putea fi!

Citește și:
Cum au sărbătorit Blake Lively și Ryan Reynolds aniversarea nunții

Foto: Arhiva revistei ELLE

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people