Eva Longoria, schimbare majoră în viața ei. Ce a decis actrița în vârstă de 49 de ani

Eva Longoria și familia sa se vor muta în Spania.

Eva Longoria și soțul său, Jose Baston, au decis să se mute în Spania. Celebrul cuplu își dorește să lase în urmă viața din Los Angeles și să înceapă un nou capitol în Marbella. Potrivit Daily Mail, cei doi au luat această decizie fiindcă nu își doresc ca fiul lor Santiago, în vârstă de cinci ani, să fie „absorbit de Hollywood'.


Eva și Jose și-au scos deja la vânzare casa cu opt dormitoare din Beverly Hills și au început să își trimită lucrurile în Marbella.

„Eva și Jose pleacă definitiv din Los Angeles și și-au scos din nou casa la vânzare', a declarat o sursă în exclusivitate pentru DailyMail.com. „Au scos-o de pe piață în iunie, dar recent au repus-o la vânzare cu 4 milioane de dolari mai puțin decât februarie'. Inițial, cei doi au cerut pentru proprietate 22.8 milioane de dolari, iar acum o vând pentru suma de 18.9 milioane de dolari.

„Deja își expediază bunurile acolo (Marbella) și nu se vor răzgândi. Vor să își crească fiul într-un loc în care să fie înconjurat de natură și de frumusețe și să nu fie absorbit de Hollywood. Se mută în casa lor din Spania cu normă întreagă și sunt amândoi foarte încântați de acest lucru. Ea a avut tot ceea ce și-a dorit de la Hollywood', a mai declarat sursa pentru Daily Mail.


Actrița a cumpărat casa cu șase dormitoare și șapte băi din Marbella la începutul anului 2023. Vila de 1.531 de metri pătrați dispune, de asemenea, de o piscină interioară, o saună și o sală de sport. La începutul acestui an, Eva și-a prezentat noua casă în revista Hello.

„Prima dată când am venit în Marbella, acum două decenii, a fost dragoste la prima vedere. Mi-am spus: ‘Într-o zi voi locui aici. Mai târziu, am înființat Global Gift Foundation, iar aici am organizat prima gală cu Antonio Banderas și cu cea mai bună prietenă a mea, María Bravo', a spus actrița.


Vorbind despre găsirea casei, Longoria a continuat: „Am vizionat câteva locuri, dar nimic nu era chiar ceea ce îmi doream. În cele din urmă, la începutul anului 2023, această casă a ieșit pe piață. Avea nevoie de renovare, dar avea exact dimensiunea și locația pe care le căutam. Așa că, profitând de faptul că mă aflam în Barcelona pentru filmări, am venit și am cumpărat-o în aceeași zi'.

Eva Longoria a vorbit și despre lucrurile care îi displac în Los Angeles, mărturisind că „întotdeauna este foarte aglomerat. Și nu este chiar atât de plin de farmec. Sunt fie pe platou, fie într-o ședință, fie blocată în trafic… este atât de mult trafic'.


„Atât Los Angeles, cât și Marbella sunt aproape de mare și au o vreme minunată pe tot parcursul anului, dar, în afară de asta, nu ar putea fi mai diferite. Nu am un program aici. Zilele mele sunt pline de activități – tenis, plajă, prânz, băuturi, socializare… de fapt, sunt pline până la refuz, dar cu lucruri care îmi plac cu adevărat', a mai spus Eva Longoria, potrivit Daily Mail.

Citește și:
Sandra Bullock, surprinsă alături de fiul ei, Louis, în timpul unei ieșiri în familie

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people