Eva, fiica Andreei Berecleanu, a absolvit facultatea. Ce mesaj i-a transmis prezentatoarea TV: „Lacrimi de fericire”

Eva, fiica Andreei Berecleanu, a absolvit facultatea, iar prezentatoarea TV a transmis un mesaj special.

Eva, fiica Andreei Berecleanu, a absolvit facultatea la Londra, iar cu ocazia asta prezentatoarea TV a transmis un mesaj emoționant despre cât de mândră este de reușita ei.


Fiica Andreei Berecleanu a terminat cursurile Institutului Marangoni, care este o facultate prestigioasă în care persoanele interesate se pot specializa în domenii precum modă, artă și design. Instituția are școli în mai multe țări, precum Londra, Paris, Milano, Florența, Shanghai, Miami. Prezentatoarea TV a fost prezentă la absolvirea fiicei sale și a scris un mesaj emoționant despre acest moment important. 

„Într-o zi importantă, așa cum este această etapă, a absolvirii facultății, este doar despre ea. Ziua este a Evei, reușita este a ei, la fel și eforturile. Părinții, bunicii, prietenii și profesorii simt împlinirea și bucuria, trecând în rândul secund și lăsând drumul liber unei tinere copleșită de lacrimi de fericire.'


La rândul ei, Eva, fiica Andreei Berecleanu, a transmis un mesaj prin care mărturisește cât de recunoscătoare este pentru oportunitatea de care a avut parte în evoluția ei. 

„Ce călătorie incredibilă…
Acum șapte ani am decis să mă mut singură în Londra pentru ultimii ani de studii pentru a-mi urma pasiunea pentru artele plastice. S-a simțit precum un proces fără sfârșit, dar unul plăcut cu suișuri și coborâșuri așa cum trebuia. Nicio poveste frumoasă nu are doar părți bune
M-am simțit copleșită și foarte mândră acum câțiva ani că nu am terminat una, ci două dintre cele mai bune facultăți din centrul Londrei. Sunt fericită acum să spun că am terminat și una dintre cele mai bune Universități de Arts&Design din întreaga lume cu o diplomă de BA în Visual Design.
Mentorii mei pe parcursul acestui proces au avut un rol important și mi-au dat cele mai bune sfaturi când a venit vorba de decizii importante. Mulțumesc @your_education_shape @istitutomarangoni.ro că ați fost alături de mine în acești ani. Mulțumesc familiei și prietenilor mei pentru că au crezut în talentele mele încă din prima zi, mă simt cu adevărat binecuvântată. Toate aceste aspecte și disciplina pe care am ales să o urmez m-au condus la această zi. Apreciez toate mesajele și gândurile voastre bune! Sunt mai mult decât recunoscătoare pentru momentul prezent și entuziasmată pentru ceea ce urmează să vină, acesta este doar începutul!'

Andreea Berecleanu a fost mulți ani într-o relație cu Andrei Zaharescu. Au prezentat împreună știrile PRO TV sau Observatorul de la Antena 1, începând din 1996, și până în 2010. Au divorțat în 2013, după o căsnicie care a durat 15 ani, și au împreună doi copii, Eva și Petru. Fostul soț al Andreei Berecleanu a fost numit în anul 2013 consul general al României la Cape Town, în Africa de Sud. Și-a refăcut viața și este căsătorit cu Cosmina Ionescu, alături de care are și un copil.

În prezent, Andreea Berecleanu formează un cuplu alături de Constantin Stan, fondatorul unei clinici în domeniul esteticii. Cei doi s-au căsătorit în noiembrie 2016. Prezentatoarea TV îl ajută deseori pe soțul ei în comunicarea și promovarea legată de activitățile sale profesionale și îl însoțește la conferințele și evenimentele la care participă și care au legătură cu domeniul în care activează.


Recent, Andreea Berecleanu a făcut mărturisiri despre cei doi copii ai ei. Eva și Petru locuiesc în străinătate, fiica prezentatoarei părăsind România încă din timpul liceului, atunci când s-a mutat în Marea Britanie, în timp ce fiul vedetei studiază în Londra de puțin timp.

„Nu am rămas nici cu Petru, este de doi ani acolo, este în al doilea an. Dar e ca și cum ar fi aici. Eva gătește bine, se îngrijesc singuri, își fac curățenie singuri, stau împreună. Asta este vestea cea mai tare pe care a primit-o Eva acum un an, că va sta cu fratele ei. O săptămână nu a vorbit cu mine', a spus Andreea Berecleanu în podcastul moderat de Teo Trandafir


În continuare, Andreea Berecleanu a explicat că au existat o serie de tensiuni în momentul în care cei doi copii ei ai, Eva și Petru, au început să locuiască împreună.

„Pentru că… la momentul respectiv Petru avea sub 18 ani și atunci având sub 18 ani și post Brexit este o legislație care trebuie respectată și atunci trebuia să stea cu cineva care avea peste 18 ani, de fapt Eva trebuia să aibă peste 24, dar deja avea un istoric de 6 ani la Londra, fără reproș, de la școlile precedente, fără reproș în locurile închiriate, un istoric curat… a primit un cec în alb pentru a avea grijă de frățiorul ei de 17 ani. Nu era un apartament cu multe dormitoare și atunci s-au dat cap în cap un pic și s-au obișnuit unul cu altul în cel mai scurt timp. Nu au avut încotro! Și acum se și înțeleg.’

De asemenea, Andreea Berecleanu a recunoscut că a întâmpinat câteva probleme după ce Eva și Petru au plecat din România.


„A fost greu! Am zis așa, a plecat Eva, acum șase ani, și a plecat și Petru anul trecut. Și a început să îmi fie rău, dar rău fizic. Toate analizele pe care eu le fac de câteva ori pe an erau pe linia roșie. Nu înțelegeam care e treaba. Am început să am dureri în capul pieptului, niște dureri atroce, luam calmante intravenoase. După care descoperisem că, deși făcusem niște investigații, o ecografie uzuală de abdomen, și nu aveam nicio problemă în afară de o bilă mai leneșă, dar eu mănânc destul de corect și nu am probleme. Dintr-odată bila mea s-a umplut de pietre, multe, și a trebuit să mă operez.'

Citește și:
Locul superb din România unde Cătălina Grama își petrece vacanța împreună cu Paul Ipate și cei doi copii: „Hrană pentru suflet și minte’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people