Roxen va merge la Eurovision 2021 cu piesa Amnesia. Concursul, aflat la ediția cu numărul 65, se va desfășura la Rotterdam.
Roxen va fi reprezentanta României la Eurovision 2021, a 65-a ediție a concursului, care se va desfășura la Rotterdam. Juriul, compus din Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu, Lucian Ștefan, Bogdan Păun, Liviu Elekes, Bogdan Pavlică, Dan Manoliu și Gabriel Scîrlet, a stabilit că aceasta va participa cu piesa Amnesia.
Piesa care va reprezenta România la Eurovision 2021 este una sentimentală, despre stările interioare pe care le-a trăit artista în ultima perioadă, o melodie plină de emoție, așa cum a declarat chiar Roxen:
„Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune și mai puțin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa Amnesia este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă și le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu și trăirile mele se regăsesc în ea. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în tot acest timp și m-au susținut necondiționat. Vă iubesc și așteptam cu nerăbdare să împărtășesc cu voi această piesă minunată.”
Desfășurarea competiției Eurovision 2021 va fi live, iar toți reprezentanții celor 41 de țări înscrise în concurs vor călători la Rotterdam în luna mai. „Nu este o călătorie de vacanţă, este chiar o muncă ce trebuie făcută”, declara Martin Osterdahl, directorul competiției, care a precizat că a ținut legătura cu organizatorii altor evenimente internaționale pentru a învăța din experiențele acestora în ultimul an. „Am fost în legătură strânsă cu organizatorii unor evenimente precum Formula 1, turnee de tenis, asociaţii de golf şi am avut de învăţat din cele mai bune experienţe. Ne-am comparat planurile cu cele ale ION (Internaţional Olympic Committee).”
Iată mai jos și piesa Amnesia, care va reprezenta România la Eurovision 2021.
Foto: arhiva ELLE