Emma Roberts are un nou iubit, la scurt timp după ce a anulat logodna cu Evan Peters

Emma Roberts și Evan Peters s-au despărțit, actrița fiind fotografiată în compania lui Garrett Hedlund.

O sursă le-a spus celor de la ET că Emma și Evan s-au despărțit, iar în prezent sunt doar prieteni: „Evan a trecut mai departe. Nu a fost o despărțire grea.’ Se pare, totuși, că Emma a trecut mult mai repede peste relație, fiind văzută în compania lui Garrett Hedlung. Cei doi actori au fost fotografiați luni seara sărutându-se în timpul unei întâlniri.


Emma și Evan formează un cuplu din 2012, după ce au jucat împreună în „Adult World’. Cei doi actori au trecut prin mai multe momente dificile de-a lungul relației; de exemplu, în 2013, Emma a fost arestată după ce poliția a intervenit pentru un caz de violență domestică. Procurorii au renunțat, mai târziu, la acuzații. „A fost un eveniment nefericit, o neînțelegere. Domnișoara Roberts a fost eliberată după interogatoriu, iar cuplul se străduiește să depășească aceste momente’, le-a spus reprezentantul Emmei celor de la ET, la acea vreme.


Evan Peters a vorbit anul trecut despre relația pe care o are cu iubita lui pe platourile de filmare, menționând: „Suntem împreună tot timpul, suntem cei mai buni prieteni. Cred că totul devine mai simplu, iar toate acele lucruri care ne enervează sau ne supără par nesemnificative după ce ne uităm unul la altul și începem să râdem și să trecem peste. Este foarte distractiv să lucrez cu ea.’

O sursă a confirmat relația dintre Emma și Garrett, adăugând, însă, că lucrurile nu sunt chiar atât de serioase între cei doi: „Au avut câteva întâlniri și se gândesc la o relație, dar deocamdată nu este nimic serios.’

Citește și:
Jennifer Lopez face primele declarații despre logodna cu Alex Rodriguez

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people