Emilia Clarke are o avere considerabilă, obținută în urma rolului din „Game of Thrones”, dar și din colaborările cu branduri renumite

Emilia Clarke se numără printre cei cinci actori care și-au negociat suma per episod primită pentru rolul din „Game of Thrones".

Emilia Clarke are o avere considerabilă, obținută în urma rolului din „Game of Thrones", dar și din colaborările cu branduri renumite

A rămas mai puțin de o lună până la premiera ultimului sezon din „Game of Thrones”, cel de-al optulea, și de abia așteptăm să urmărim deznodământul acțiunii. În ultimele luni am fost acaparați de trailere, fotografii și detalii în legătură cu renumita poveste, să nu mai spunem de nenumăratele teorii care au apărut în legătură cu cel sau cea care va ocupa Tronul de Fier.

Deși am aflat că Sophie Turner nu a avut voie să-și spele părul în timpul filmărilor, iar Kit Harington a dezvăluit că finalul este absolut fascinant, adevărata curiozitate a fanilor a fost alimentată de averea Emiliei Clarke, obținută în urma rolului Daenerys Targaryen. Deadline a descoperit că Emilia s-a aflat printre cei cinci actori care și-au negociat plata per episod, aceasta fiind estimată la 227.000 de dolari. Mai târziu, suma s-a ridicat la 378.000 de dolari pentru ultimele două sezoane din serial.

„Sunt plătită la fel ca prietenii mei bărbați. Ne-am asigurat de acest lucru”, le-a spus Emilia celor de la Vanity Fair. Potrivit Celebrity Net Worth, calculând și colaborările cu Dior și Dolce & Gabbana, Emilia Clarke ar avea o avere de zece milioane de lire.

Citește și:
Prințul Harry va avea concediu paternal

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people